De scris critică literară, așa cum își dorea Valeriu, am început să scriu în vara-toamna lui 1995, cînd eram încă student; dar, de puțină vreme, și corector la revista „Contemporanul – ideea europeană”. Prima recenzie, marcînd debutul meu publicistic, a apărut chiar aici (ca să vedeți cît de organizat sînt: în nr. 39 din 28 septembrie 1995) și se intitula „Regele Gheorghe”, fiind despre cartea unui autor mai puțin cunoscut. Nu mai țin minte mare lucru din cartea aceea: doar că era o proză anticomunistă, regele Gheorghe fiind Dej.
Mi-am scris recenzia la mare, la Vila Scriitorilor, avînd emoții la fel de mari ca și viitoarea mea soție; și cînd a apărut în revistă, era un singur om pe lume mai fericit decît mine: Valeriu Cristea.
De atunci, am scris cronici literare la mare, la munte, în București, firește, dar și „la țară”, în România majoritatea, unele în străinătate, Paris, Roma, Göteborg, Rio de Janeiro, Frankfurt, Rhodos, Istanbul, Viena, Londra… Peste tot pe unde am fost am scris, fiindcă viața de cronicar literar presupune prezența săptămînală. Am scris la birou, la birourile altora, în biblioteci și săli de curs, la Vatican și în subsolul casei, în aeroporturi și gări, în bucătării și living-uri, în baie, în fotoliu, în pat, pe bordura trotuarului (e drept, atunci grosul din cronică fusese deja scris; și aveam nevoie de wi-fi să o trimit).
Am scris critică literară în mai multe locuri și poziții decît locurile și pozițiile în care am citit, am dormit, am mîncat și-am iubit.
Daniel Cristea-Enache 13.01.2019
Unde și cum am scris, în peste 23 de ani
