Pernele mele

Aventura conștiinței mele, vorba lui Preda, începe într-un pat, înconjurat de perne, luptîndu-mă cu ele ca să pot respira, și atît de mic, încît nu-mi mai amintesc nimic. Voi fi fost luat în brațe de Mama speriată ca toate mamele, că odorul ei putea păți ceva. Voi fi fost mîngîiat, legănat, adormit din nou cu vorbe calde, venind de undeva de sus. Episodul sufocării se resoarbe în somnul dulce și rămîne nu un semn, ci o primă secvență, de la care se desfășoară apoi viața conștientă.
Și azi mă lupt cu pernele, care trebuie să fie mari și tari pentru a mă satisface. Sub o pernă flască dintr-un hotel pun o pătură, sau blugii, sau fulgarinul chic de la Paris, ca să dorm pe ceva mai de Doamne ajută. Ar fi drăguț ca sub capul meu, în sicriu, cînd voi muri, să mi se pună o pernuță tare. Dacă ritualul cere strictețe, poate să fie neagră, că nu mă deranjează.

(sursa foto: thepinsta.com)