Nemuritor

Cât de cald era la Rio de Janeiro, nu vă puteți imagina. Și cică era primăvară, sau chiar iarnă, anotimpurile acolo sunt pe dos decât la noi, sau noi suntem pe dos pentru ei, sau toată lumea e pe dos, ca să fim toți multumiți. Dar era foarte cald.
Căldura îți lua aerul, te apuca de ceafă și mătura cu tine trotuarele, plajele, piețele, parcurile. Și totuși era o căldură umedă, mai suportabilă decât cea pe care am apucat-o la Roma, peste un deceniu.
Energia care, furată de căldură, se scurgea din mine ziua, la Rio, îmi revenea — curios — noaptea. Două săptămâni, cât am stat la Rio, am dormit în fiecare noapte maximum 4 ore. Mă trezeam și umblam prin apartamentul de la Consulat unde eram găzduiți, citeam, scriam…
Eram un alt om, îmi schimbasem metabolismul, poate chiar identitatea. Eram ca în „Avatar” și acum mă gândesc că aș fi putut sări dintr-un copac în altul sau să călăresc un păsăroi uriaș cu mulți ani înaintea lansării filmului.
Am revenit pe continentul nostru cu o oboseală veche, „europeană”, care se fisurase în America de Sud și făcuse loc unei energii proaspete și nelimitate.
Două săptămâni, la Rio de Janeiro, eu am fost nemuritor.

Foto: din arhiva personală
O imagine de acum două decenii și mai bine: întoarcerea de la Rio de Janeiro, în 2001