Intuițiile și paleta de ping pong ale unui supraviețuitor

În 1990, Mircea Cărtărescu își arăta intuiția:
„Îmi plac, deci, expresia fețelor și felul de a fi ale lui Ion Iliescu și Petre Roman. Intuiția îmi spune să merg pe mîna lor. Mi-e absolut imposibil să-i bănuiesc de joc dublu, de «comunism camuflat», de sete de putere, de voință de dictatură personală, sub o formă sau alta.”; „Despre Ion Iliescu auzisem deja de cîțiva ani tot felul de legende. Mi-e neclar prin ce mecanism a ajuns în locul unde se află acum, dar mi se pare omul cel mai potrivit.”
În 2009, amintirile scriitorului sînt cvasi-apocaliptice:
„Inflaţia era înspăimîntătoare, ne coroda ca o baie de acid sulfuric. Curînd, nu mai aveam nimic. Dar nu mi-am dat seama cît de jos am ajuns pînă nu mi-am vândut paleta de ping-pong.”; „mi-am aşternut şi eu, scriitor cu mai multe cărţi deja publicate şi profesor universitar, ziarul de obşte şi am aşezat pe el singurul lucru pe care-l puteam vinde, vechea şi draga mea paletă de ping-pong”.
Înțeleg că Ion Iliescu nu mai era pentru Cărtărescu „omul cel mai potrivit”, dar mi-e greu să procesez informația cu paleta. Cît poate obține cineva din vînzarea unei palete de ping-pong?
Probabil că paleta lui Cărtărescu era de fildeș, iar mînerul, de platină, astfel că s-a făcut licitație pentru ea la tîrgul de vechituri din Colentina.
În felul acesta, fostul proprietar al paletei a reușit să supraviețuiască epocii Iliescu; după cum supraviețuise epocii Ceaușescu; după cum va supraviețui epocii Băsescu.
Pentru că – nu-i așa? – Cărtărescu e un supraviețuitor.