Daniel Cristea-Enache 
Casa de la Snagov unde copilăriseră Tata și Nașa, vizavi de biserica satului, era lîngă gardul ce despărțea curtea de curtea vecinilor, numiți de noi, în trei generații, Tanti Ana și Nea Ion.
La vecini era și motanul hîrșit și eficient, care semăna leit cu Tiggy al nostru de azi, numai că avea coada scurtă, retezată în împrejurări obscure. Motanului i-am spus Tigrișor; și el m-a făcut să iubesc pentru totdeauna pisicile tărcate.
De ce era Tigrișor hîrșit-eficient? La jumătate de minut după ce se punea la noi în curte masa ori se pregătea grătarul, pac!, Tigrișor sărea gardul dintre noi și Tanti Ana, prezent la ospăț. Trenurile japoneze, ceasurile elvețiene puteau fi reglate după timing-ul lui. Primul fir subțire de fum de la grătar se vede deja în aer? În maximum 30 de secunde, Tigrișor e aici. 1, 2, 3… 27: iată-l.
Una dintre cele mai luminoase amintiri ale mele este cu Mama, foarte tînără și superbă (era prin 1979, deci avea 33 de ani și încă doi de trăit) și hîrșitul Tigrișor mîncînd pește. Mama curăța niște pești mici și-i arunca delicatese motănești, acesta prinzîndu-le din zbor, ca Federer, mai tîrziu, mingi imposibile.
