De-astea citiți voi acum?!?

Înainte să debutez în presa culturală cu o recenzie (asta era la finele lui 1995, în „Contemporanul – ideea europeană”, condus atunci și acum de Nicolae Breban), am purtat o vreme „negocieri” cu Valeriu. Dar într-un sens invers celui așteptat: el trăgea de mine să încep să scriu critică, iar eu tot tărăgănam. Întotdeauna am avut plăcerea aceasta de a aștepta, a aștepta, a aștepta; astfel că așteptam cuminte nu se știe ce în legătură cu scrisul meu. Într-o zi, enervat de amînările mele, Valeriu mi-a spus: uite, de ce nu scrii chiar despre cartea pe care o citești acum? Nu știa ce citeam, dar i-am dat cartea să se uite nițel pe ea. Era una pe care o împrumutasem, de Pascal Bruckner. Cînd a deschis Valeriu acea carte plină de perversiuni și porcării inimaginabile (cine a citit „Luni de fiere” înțelege despre ce vorbesc), marele critic s-a clătinat și s-a făcut alb la față. – De-astea citiți voi acum?!? m-a întrebat cu jale adîncă; și, timp de jumătate de an, nu m-a mai îndemnat să debutez cu recenzii, lăsîndu-mă în plata Domnului cu „cariera” mea de critic.