Lia FaurLia Faur
05.12.2015

„Punguța cu doi bani” sau cum să-mi îmblânzesc șeful

Nu mă veți judeca prea aspru dacă vă invit să citiți cărți pentru copii, fie ele și în bandă desenată?

Inutil să amintesc implicațiile psihoterapeutice ale acestui gest, sunt numeroase, dar cea mai mare provocare este să uiți preț de un ceas că ai crescut, că ești adult, că ai responsabilități, că ai copii, că ai fost bolnav, că ai suferit de tristețe. Lumea magică, adusă frecvent în discuție când se vorbește despre copilărie, dispare urgent în fața judecății reci, paradisiace, și e greu să o mai aduci înapoi. Exercițiul, vraja, de fapt, care stau la baza acestei magii pe cale să revină, este transportarea/teleportarea voită în spațiul dorit.

Astăzi vă propun o carte pe care o țin de ceva vreme pe noptieră: Povești, album de Benzi Desenate, adaptare după Ion Creangă. Nu am dat în mintea copiilor, vă asigur, doar că prea ne schimbă masca zilnică a seriozității și responsabilităților apăsătoare. Vă puteți imagina cum ar fi să porniți la ședința cu șeful impenetrabil după ce ați citit Dănilă Prepeleac? Cum ar fi să aveți ședința de redacție după ce aseară ați citit și zâmbit la BD-ul Ivan Turbincă? Cred că toată lumea ar fi câștigată!

Cartea pe care v-o recomand are un scenariu de Adriana Nazarciuc și Liviu Antonesei, iar desenul este asigurat de Șerban Andreescu, apărut la Editura Adenium, în condiții excelente, în 2014.

povesti-album-de-benzi-desenate---adaptare-dupa-ion-creanga_1_fullsize

Foto: Editura Adenium

Desenele sunt foarte atractive, astfel că voi ”citi” fără să citesc Punguța cu doi bani. BD-ul debutează cu imaginea unui povestitor care seamănă cu Ion Creangă, doar că poartă… cravată. O căsuță drăguță, un soare ghiduș ce stă să apară, un cocoș abia trezit care începe să țipe, o babă (are doar un dinte) vizibil deranjată și un moșneag plăcut surprins că are un cocoș atât de matinal. Ei, ce bine ar fi dacă lucrurile s-ar rezolva atât de simplu, niște vorbe acolo, dar când în casetă apare ”Pang!” și ”Ziiiiiup!” totul se complică. Baba îl strânge pe moș de gât, moșul visează la ouă, găina babei stă mândră pe ouăle din cuibar, iar cocoșul amărât, cu o boccea în vârful unui băț, pleacă unde o vedea cu ochii. Cu linia ciocului curbată în jos, găsește o pungă cu doi bani și începe să-și imagineze lire, euro, dolari, ce auzise și el că există pe lumea asta și aduce fericire oamenilor. Bucuria nu e de durată, deoarece din vârful dealului apare o trăsură zgomotoasă, cu trei personaje deloc simpatice. E clar că poftesc la punga lui. Zis și făcut, punga dispare și vizitiul dă bice cailor.

12319743_1183706701656610_1636237130_n

Cocoșul aleargă și își începe cunoscuta rugăminte: ”Cucurigu, boieri mari, dați punguța cu doi bani!” Îi dispar câteva pene din coadă, vizitiul cade, aleargă, și cocoșul se trezește printre broaște și păianjeni, într-o fântână. Dar în situații-limită, apelăm la formule-limită. Nu se știe formula aplicată, cert este că deodată apa scade, ”Glub, Glub” în burta păsării care acum se îndreaptă spre conacul boieresc. Situația devine și mai neplăcută, boierul poruncește să fie aruncat în cuptorul plin cu jăratic, dar cred că v-ați prins: ce avea cocoșul în burtă? Exact. Stinge focul cât ai clipi și mai și umple bucătăria de apă încât slujnica plutește într-un obroc, pe post de barcă, și vâslește cu ce altceva decât cu o lingură de lemn. Pasărea devine o adevărată fiară, un element de stres groaznic pentru bietul boier, care, oricât de imaginativ a fost în pedepse, nu mai dorește decât să scape și să-și limpezească mintea. Vizitiul îndeplinește porunca și cocoșul ajunge în cireada boilor și a vacilor, unde ar trebui să fie călcat în picioare. Dar fiara, pentru că de pe acum cocoșul are puteri suprapăsărești, înghite, mai acătării decât Flămânzilă, tot ce-i vine la rând. Primește o înfățișare urieșească și pornește să-și recupereze punguța lui dintâi. Față de el, găinile din curte sunt puișori, așa că pentru următoarea pedeapsă este adusă o macara din lemn care îl cuprinde de spate și îl aruncă direct în pivnița care adăpostea tezaurul conacului. Ard torțe, strălucesc galbeni, se adăpostesc saci grei, pe care scrie „Taxe și Impozite”. Ați ghicit ce se întâmplă. Boierul nu a avut cea mai bună idee, așa că se vede nevoit să-i dea până și punguța cu doi bani, la care se lăcomise dintâi, numai să plece. Când găinile văd asemenea ispravă, apar inimioare roșii! Se iau după cocoș și îl vor urma unde va porunci el, că, deh!, așa arătare nu vezi în fiecare zi. Un cocoș puternic, bogat, pintenat…

12348641_1183706694989944_1735778605_n

Se întoarce la casa moșneagului, cu toată bogăția, încât bătrânul își imaginează că ar putea fi un elefant, dar nu e, e cocoșelul lui drag care îi aduce un munte de bogății. Situația se inversează, baba îi cere câte ceva moșului, el se folosește de aceeași replică pe care i-a dat-o ea, găina pornind de pe-acum în pribegie. Nu găsește nimic, biata, decât o mărgică. Ei, așa-i viața, în situații de acestea, nu poți decât să slujești la casa bogatului, baba își schimbă ținuta și apare pe o plajă, ducând o tavă cu două cocteiluri. Cui? Păi celor doi îmbogățiți, care se lăfăiesc la soare, alături de găinușe cochete.

final

În final, povestitorul încheie în maniera cunoscută a basmului românesc: Uite-așa, dragii mei, am încălecat pe-o căpșună și v-am spus o mare și gogonată minciună! De mă veți crede…

Lectură plăcută și nu uitați, pentru o viață sănătoasă, să vă copilăriți cel puțin 30 de minute pe zi!

Foto: Lia Faur

355 cititori