Lia FaurLia Faur
06.02.2016

O literatură care face multe parale

Dacă cineva are vreo îndoială în privința romanului grafic sau a benzii desenate, Dodo Niță vine cu câteva argumente solide pentru a-i schimba percepția. Multe se regăsesc în volumul   Paradigmele paraliteraturii, Editura Scrisul Românesc, apărută la Craiova, în 2015. Răsfoind, fiecare pagină înseamnă un document în plus pentru istoria benzii desenate românești, care datează din secolul trecut. În prefața volumului, Angelo Mitchievici scrie: ”față de banda desenată nu poți fi decât un cititor îndrăgostit sau să nu fii deloc”, și mă gândesc la un text care te poate cuprinde în interior la prima lectură și este însuflețit de sensurile descoperite de tine, tu fiind primul său lector. Dacă, însă, același text este regăsit într-o bandă desenată, el devine vechi și produce plăcerea despre care vorbea Roland Barthes. Plăcerea este stereotipul interiorizat. Desigur, BD-ul românesc nu înseamnă doar reprezentări ale literaturii existente, ci creează singur propria literatură. Dodo Niță prezintă aici un jurnal al titlurilor de albume BD, apărute între 2010-2015, în România, fiind cronicar în sensul cel mai arhaic al cuvântului, prin grija de a informa asupra evoluției benzii desenate, a desenatorilor și scenariștilor români. Alături de prezentarea volumelor și a editurilor specializate și pe BD (Vellant, Adenium, Casa Radio, LVS Crepuscul, RAO, Mandragora etc.), apar câteva interviuri prețioase cu producătorii celei de-a nouă arte, cu titlul Întâlniri de gradul III. Afli cum se naște un realizator de BD, ce amintiri are, cum debutează, care este secretul ingineriei sale, ce conflicte pot apărea între desenator și scenarist.

Este o pătrundere în spațiul destul de puțin analizat al unei literaturi ce se încăpățânează să accepte încă numele de ”paraliteratură”. Ion Manolescu, veritabil critic literar de BD, susține în cartea sa Benzile Desenate și canonul post modern (Editura Cartea Românească, 2011) legitimitatea încadrării benzii desenate pe criterii estetice și canonice în literatură. De-a dreptul emoționant în volumul lui Dodo Niță este reminder-ul care îi aduce în prim-plan pe Gellu Naum, Nichita Stănescu, Nina Cassian, Radu Gyr, Radu Theodoru, Dumitru Almaș, Lucia Olteanu, Mircea Sântimbreanu, Ion Hobana, Ion Băieșu, toți iubitori de BD. Gellu Naum își desenează două din Cărțile cu Apolodor, Amedeu, cel mai cumsecade leu și Apolodor, un mic pinguin călător, iar Nichita este fascinat de albumul Carusel al lui Sandu Florea căruia îi scrie: ”Sandule, am citit albumul aseară și nu l-am lăsat din mână până nu l-am terminat. Nu știam că benzile desenate pot să atingă un nivel poetic atât de înalt. Doresc să scriu un articol despre el în revista Flacăra, unde am o rubrică lunară”, ceea ce va și face.

Sunt multe de spus și despre ”paradigmele paraliteraturii” și despre Dodo Niță. Orice s-ar scrie în domeniul criticii BD, românești sau europene cu raportare la România, nu-l poate exclude. Este un pasionat care știe tot ce mișcă în domeniu și notează în carnețel. Cine dorește să construiască are uneltele necesare.

Imagine preluată de pe: revistanautilus.ro/bd/paradigmele-paraliteraturii/

226 cititori