Lia FaurLia Faur
16.01.2016

Lupii mărilor în căutarea fericirii

Câți dintre noi nu am visat în pruncie să ne facem pirați! Eu, una, da. Cred că și Adrian G. Romila, doar că el nu a renunțat, ci și-a transformat visul într-un studiu despre Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării, apărut la Cartea Românească în 2015. Urmărit în evoluția sa auctorială, A. G. Romila descrie în amănunt viața de pirat, corsar sau bucanier, cu o curiozitate ridicată la rang de pasiune, apoi se adâncește în prezentarea vaselor, cu meticulozitatea unuia care a meșterit multe asemenea machete la viața sa.

Cu toată fascinația pentru libertate și călătorii, știam foarte puțin despre acest subiect, însă volumul în discuție m-a luminat în tainele meseriei riscante și deloc romanțioase. Nu știu sigur dacă romantismul a lipsit cu desăvârșire din viața piraților, autorul nu abordează și această latură a lor decât foarte puțin, vorbește despre traiul de pe punte și dedesubtul ei, despre corăbii, echipamente, lupte, prăzi, execuții, alimentație, îmbrăcăminte, cărți, filme cu pirați, autori-călători, dar nu despre viața amoroasă a piratului. Dacă m-ar interesa acest subiect, n-aș avea decât să-l caut printre rânduri, imaginându-l. Oricum, pot porni de la două indicii: la procesul vestitului pirat Jack Rackham alias Calico Jack, în 1720, s-au prezentat și două dintre însoțitoarele sale de la bordul vasului William, pe care îl confiscase. Se numeau: Anne Bonny și Mary Read. Ambele erau însărcinate, iar vorbele pe care una i le-ar fi adresat amantului în sala de judecată ar fi fost: ”Dacă ai fi luptat ca un bărbat, nu ai fi fost spânzurat ca un câine!” Replica dezvăluie mai degrabă o relație pasională, bazată pe instinctul fiarei decât una conjugată din emoții marine. Nici nu se putea altfel deoarece mirosul nu permitea apropieri tandre, igiena era precară, iar alimentația predispunea la îmbolnăviri repetate. Pe lângă scorbut, dizenterie, febră tifoidă, alcoolism, probleme cardiace și cerebrale, dragostea trupească era zgâlțâită de blenoragie și sifilis, astfel că problema familiei nu exista. Unde mai pui că media de vârstă în aceste condiții era de 27 de ani. Chiar și așa, bietul bărbat, viteaz de altfel, își pierdea dinții, mâna, înlocuită cu un cârlig, piciorul, cu o bucată de lemn, ochiul, acoperit cu o bandă neagră, părul, cu un batic strâns legat la spate, încât putea fi iubit doar făcând concesii, în cazul în care femeii i se permitea să aleagă. Dacă se studiază puțin morala secolelor, începând cu cel de-al XVII-lea, discuția pe acest subiect e închisă înainte de a începe. Adrian G. Romila demitizează în capul meu imaginea unui bărbat trufaș, seducător, cu Errol Flynn în rolul principal: ”Ne putem imagina că un membru al unui echipaj de pirați nu arăta deloc atrăgător, dimpotrivă, scăpat de disciplina oficială obligatorie și de controalele unor comandanți severi, apărea neras, mizerabil, plin de cicatrici și de semne pe corp, cu dinții stricați și beteșugurile prost mascate, așa cum trebuia să arate un individ pentru care interfața socială nu mai conta.” Piratul, corsarul sau bucanierul (între cei trei există diferențe considerabile) era, de cele mai multe ori, marinar nemulțumit, dezertor din Marina Regală sau sărman din pătura de jos. Dar comandantul său putea fi chiar și aristocrat, și încă unul rafinat ca Bartholomew Roberts ”cunoscut printr-un aer distins, îmbrăcat elegant, disprețuitor al bețiilor și jocurilor de noroc, atât de obișnuite în echipajele de pirați”.

res_0087c8f4cfa0d46f1047859d75f73f76_full

Studiul asupra imaginarului mării este extrem de dens, transformă cititorul într-un posibil aventurier al spațiilor exotice, un călător în țările mirodeniilor. O lume dispărută, dar care ajunge până la noi prin legendele ce au alcătuit și alcătuiesc în continuare poveștile copilăriei. Este, în același timp, un îndemn la aventură, dar și o enciclopedie tehnică a flotei piraterești. Expediția în lumea corsărească a lui Adrian G. Romila se întinde pe zece capitole, fiecare captivant în felul său. Scrie despre Golden Age of Piracy sau Mare nostrum, istoria maritimă autohtonă, o privire cu accente exotice la scară mică, exact ca o machetă a unei goelete în comparație cu goeleta în sine. Ficțiunea este amestecată în realitate și invers, astfel că scriitorii remarcabili au cultivat mitul vieții pe mare, așa cum a ajuns el și la noi: Daniel Defoe, John Steinbeck, Jack London, Walter Scott, Herman Melville, Jean Bart, Radu Tudoran și mulți, mulți alții. Reiese că o dată declanșat imaginarul social se caută cultivarea lui și nu adevărul despre cele întâmplate, astfel că orice informație ulterioară devine ea însăși o curiozitate inflamată. Cum se întâmplă și aici.

Să revin la curiozitatea mea. Rarele momente de fericire, dincolo de pradă și luptă, vor fi avut loc prin unghere, ”în spațiul strâmt de la bordul vreunei goelete, pe nisipul fin al vreunei plaje izolate sau în vreo tavernă mizeră din port”, presupune autorul. Printre numeroasele personaje din realitate, istorii, filme sau benzi desenate, prezente în studiu, se află și Corto Maltese (autorul BD – Hugo Pratt), „pirat, anarhist și visător”, cum îl numește Mircea Mihăeș, așa că eu continuu să visez că pirateria putea fi adusă la rang de virtute a sentimentelor față de femei. Nu folosesc singularul, deoarece Corto identifica femeia drept stăpână a inimii, însă iubea femeile, străin de continuitate sau stabilitate. La salutul său: ”Adio, Pandora!”, ultima dintre femeile sale alături de care își găsește inexplicabil liniștea, ea îi răspunde: ”La revedere, Corto Maltese!”, semn că piratul reușise să sădească un lucru de netăgăduit în sufletul său. Chiar și pentru atât, piratul, corsarul sau bucanierul merită respect.

Foto de pe http://www.historia.ro/exclusiv_web/timp-liber/articol/pirati-corabii-incursiune-intr-un-posibil-imaginar-al-marii

277 cititori