Lia Faur
În rubrica precedentă scriam despre revista Dimineața copiilor unde începe ”odiseea” lui Haplea, prin anul 1924. Dacă vă amintiți, sau aveți curiozitatea să citiți isprăvile lui, veți descoperi un personaj care adună la un loc trăsăturile pe care le-au avut de-a lungul timpului proștii din poveștile lui Creangă, Păcală, Mitică al lui Caragiale, Tănase ori Bulă. Nu e departe nici de personajul ludic interpretat de Charlie Chaplin, naiv și șmecher, deopotrivă, înduioșător prin socoteala ce și-o face asupra lucrurilor. Umorul este amplificat de membrii familiei Haplea, pe numele lor: Hăplișor, Hăplina (copiii), și Frosa, soția, dezmierdată Frosina. La rândul său, ea îl dezmiardă pe Haplea spunându-i Hăpliță, când vrea să-i distragă atenția de la ceva ce e mai bine să nu afle bărbatul. Exact ca în desenul animat, orice năpastă dă peste omul nostru, el rămâne același, dispus să repete isprava, vesel și naiv.
Dar cine este cel care a creat un asemenea personaj cu nume bulgăresc, în traducere: nătărău, prostănac, tont, nătăfleț, nătâng, neghiob, lacom (bg. hapljo)? Nimeni altul decât prozatorul și publicistul Nicolae Batzaria, un aromân născut la Kruševo, în Macedonia, în 1874, cu o ascensiune politică de invidiat: senator, timp de opt ani, în parlamentul otoman, membru remarcabil în partidul ”Uniune și Progres” în timpul crizei din Balcani, ministru al Lucrărilor Publice în guvernul turcesc. În această calitate a reprezentat Imperiul Otoman la încheierea Tratatului de Pace de la Londra din 1913. Va milita pentru cauza aromânilor în Balcani și va conduce primul ziar aromânesc editat în România, Deșteptarea (1913). Stabilit în România, urmează cariera publicistică, moment în care îl imaginează pe Haplea, semnându-se ”Moș Nae”, sub acest pseudonim se și introduce între personajele BD-ului său. Cade în dizgrația Partidului Comunist și va sfârși în 1952 în lagărul de la Ghencea.
Mai jos o mostră de umor batzarian:
Astăzi, Froso, se’mplinește
Anul când am început
Prin revista mea iubită
Să devin om cunoscut.
Fără dânsa, cine știut-a
Cine sunt și cine ești
Ba zicea de mine lumea
”Na, un Haplea din Hăplești!”
Astăzi însă lumea ‘ntreagă
Până ‘n margini de pământ
Râde ‘n hohot și mă știe
Toți copiii cine sunt.
Mulți trecut-au la revistă,
Căpitanul cu Ionel, –
Urechilă cu ”Jurnalul”,
Ba Dorel și Azorel.
Au trecut, dar numai Haplea
Și cu tine, Froso dragă,
Nu plecăm, căci cititorii
Strigă : ”Stați viața întreagă !”
O, bătu-i-ar sănătatea,
Sunt drăguți și mă iubesc,
Căuta-voi ca din parte-mi
Tot așa să le plătesc.
Hai, prietene Moș Nae,
Și tu scump desenator,
Mână-n mână tot nainte
Până când va fi să mor.
Dați de veste, să se știe :
Haplea încă nu s‘a dus,
Că nici n are gând de ducă
Și că multe sunt de spus.
După moarte – spuneți ș’asta
Voi lăsa moștenitor
La revistă și la vatră
Pe iubitu-mi Hăplișor.[1]
Foto de pe jurnaldecarte.ro
[1] Apud. Istoria benzii desenate românești 1891-2010, Dodo Niță, Alexandru Ciubotariu, ”Aniversarea lui Haplea”, des. Marin Iorda, sc. Moș Nae, Dimineața copiilor, 1925”.
