Bedefilii vechi și noi

În România, banda desenată nu are o poveste prea veche și nici prea autohtonă, dar începe încă din secolul al XIX-lea, când sunt împrumutate modele germane sau austriece pentru revista Amicul copiilor. Încă de la primele numere se constată receptivitatea în rândul oamenilor de cultură români. Astfel, primul număr al acestei reviste apare pe 1 aprilie 1891, sub conducerea lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu, amator de BD încă din copilărie, urmat de cărturarul moldovean Theodor Speranția, în 1896, la conducerea aceleași publicații ce va avea numele schimbat în Revista Copiilor. ”Premianții anului” nominalizați într-un mesaj către cititori sunt copiii: Henri Coandă (viitor inginer, academician) și Mircea T. Djuvara (viitor profesor și om politic), care pe atunci aveau zece ani.

Ion Luca Caragiale, publică numeroase desene satirice și caricaturi în revista sa Moftul Român, iar la moartea cunoscutului desenator de bandă desenată din revistele vremii, C. Jiquidi, în 1899, editează un emoționant portret al acestuia.

Prozatorul și publicistul Nicolae Batzaria creează personajul Haplea, românul ”jovial și delăsător, isteț adesea și perdant uneori” (A. Cioroianu).

Înainte de ”marea transformare” de la 1948, când revista Universul Copiilor crește în dimensiuni, cuprinzând articole semnate de autori ruși ori proletcultiști, directorul acesteia este scriitorul Mihai Gafița, cel care furnizase de-a lungul vremii materiale pentru pictorul Pascal Rădulescu. Revista ”transformată” se va numi Pogonici, după modelul celor din Uniunea Sovietică, și va lăsa un mare gol în conștiința cititorilor fideli anterioarei.

În 1938, Pamfil Șeicaru devine patronul grupului de presă Curentul, iar în 1939 apare prima ediție a Curentului pentru copii și tineret, unde își vor face loc patru pagini de bandă desenată, trei dintre ele colorate. Surpriza va fi că redactorul responsabil este nimeni altul decât Marin Iorda, cel care făcuse echipă împreună cu Nicolae Batzaria înainte de ”marea transformare”.

Cotidianul Timpul a suferit mai multe transformări între anii 1937-1944, așa că în 1940 este lansat Timpul Familiei, un săptămânal de divertisment ce cuprindea și o pagină pentru copii. Alături de banda desenată americană, ce se publică în revistă, semnează și scriitorul Aurel Petrescu rubrica BD – Din invențiile lui Gică și multe altele.

Mareșalul Ion Antonescu este preocupat să-și facă propagandă printre copii în revista Graiul Copiilor (1942), tipărită în culori. În numerele 9, 10, 11, ca personaj de BD este creionat însuși Regele Mihai. În această serie este vorba despre un băiețel îndrăgostit de avioane, dar care în lipsa unuia folosește o barză pentru a-i bombarda pe bolșevici cu pietre.

Neagu Rădulescu, romancier și caricaturist, publică în ziarul Soldatul (1939) serialul umoristic de benzi desenate Pățaniile soldatului Neață, care se va număra printre cele 2000 de cărți interzise, în 1946. Autorul își va câștiga existența în continuare vânzându-și volumele la țigani pentru confecționarea cornetelor de semințe sau zugrăvind locuințele prietenilor.

Începând cu 1949, actorul Iurie Darie realizează benzi desenate în revista Licurici. Prozatorul Dumitru Almaș scrie, în 1967, scenariul pentru Dan Buzdugan, în revista Cutezătorii. În 1970, Petre Ghelmez definește BD-ul și principalele sale reguli de exprimare, ca urmare a unei colaborări susținute de Mihai Negulescu, redactorul-șef al publicației românești, cu redacția Pif Gadget din Franța. Personajul BD nou apărut este Minitehnicus, un roboțel inventat de redacție ca partener al pionierilor, un exemplu de ingeniozitate autohtonă.

În timpuri mai apropiate tot mai mulți scriitori sunt recunoscuți ca pasionați ai benzii desenate: Gellu Naum, Nichita Stănescu, Nina Cassian, Radu Gyr, Radu Theodoru, Dumitru Almaș, Lucia Olteanu, Mircea Sântimbreanu, Ion Hobana, Ion Băieșu, Horia Roman-Patapievici, Adrian Cioroianu, Angelo Mitchievici, Ion Manolescu etc.

Dar despre ei, în altă poveste.

Sursa foto: http://lewebpedagogique.com/bd/faire-un-dossier-bdet-contacter-un-editeur/