Lia FaurLia Faur
19.12.2015

Basme de Crăciun în care nu te-ai încrezut până acum

Știu sigur că pe lângă cozonacii și vinul fiert, la gura sobei, de Crăciun, merge și o poveste care te trimite departe, peste mări și țări, acolo unde ai fi vrut mereu să ajungi, spre sentimente la care ai tânjit în secret, spre trădări pe care nu le-ai fi bănuit niciodată, către lupte în care nu ai îndrăznit să te înrolezi până acum.

Îmi amintesc cum m-a luat pe mine copil Apolodor și mi-a arătat tot ce a întâlnit el în cale, cum Micul prinț m-a legat de eșarfa lui și am călătorit printre stele, și cum s-a născut în mine dorul de ducă, de schimbare a spațiului pentru a-l regăsi mereu altul pe cel dintâi.

Romanul grafic, pe care îl recomand ca exercițiu în jumătatea de oră de copilăreală, este diferit de ceea ce am citit până acum, pornind de la ilustrare și până la transformarea modernă a poveștii, ce implică alte povești și devine roman. Se numește Prâslea cel Voinic și Merele de Aur, ilustrat și transpus în scenariu de Maria Surducan, Editura Vellant, Colecția Cărți însemnate, București, 2014. Dacă trece jumătatea de oră și nu vă opriți din lectură, continuați, nu dăunează deloc sănătății.

maria-surducan-praslea-cel-voinic-si-merele-de-aur

De la bun început se remarcă o ilustrare mai puțin comună, în negru, verde, gri, oranj și roșu-carmin sau cârmâz. Nuanța de roșu, numit și roșu-natural, provine din sarea de aluminiu a acidului carminic, produs de coșenila roșie, o insectă din familia Coccoidea. Procesul de obținere este unul dramatic: zdrobirea femelei din această familie, însă ceea ce se obține este un colorant roșu-profund. Aceasta este impresia pe care o lasă coperta cărții, că ascunde ceva ce trebuie descoperit, un amestec de taine și răspunsuri ambigue. Roșu-profund este nuanța care apare în costumele unor personaje, iar amestecul de negru, în majoritatea desenelor, creează senzația unui spațiu misterios. Vă puteți imagina umbrele din filmele tarkovskiene, ca pe un spectru al realității.

Se pare că Maria Surducan a descoperit secretul evadării din spațiul uneori limitat al gândirii, deoarece romanul său ilustrat este un rezumat al vieții. Povestea conduce spre altă poveste, în drumul său adună și poveștile altora, care îmbogățesc povestea inițială, transformând-o în ceva ce nu mai încape în limitarea anterioară. Pasărea Măiastră fură de când lumea merele de aur din grădinile domnești, râvnite de orice muritor, cu atât mai mult de o ființă fantastică atrasă de strălucirea efemerității terestre. Mereu există un fecior demn de aventură, un Prâslea cel Voinic curajos și inconștient care nu vede niciodată obstacolele și nici nu se oprește la primul, chiar dacă demersul său pare fără izbândă. Urmărește Pasărea Măiastră și îi fură o pană din coadă. Frații săi mai mari văd răsplata pentru curaj înainte de a-l avea și astfel își reduc șansa de a intra vreodată în cursa pentru cel mai vrednic fiu. Feciorul cel mic e naiv, dar bun la suflet, și, asemenea lui Harap-Alb, reușește să cucerească lumi și animale, să-și facă părtașe la aventură creaturile cele mai stranii ale pământului, pentru că misterele nu se arată oricui, ci doar celor care văd lucrurile altfel decât ceea ce par ele a fi. Este cunoscută predilecția povestitorilor populari sau culți pentru contrast, iar desenatorul preia creionarea lumii basmice în alb și negru, redând-o și mai schematic. Realitatea este redusă la formele sale extreme prin exagerarea calităților și a defectelor. Scenarista acestui roman grafic nu ține seama de faptul că reducerea realității la formele sale extreme nu are rădăcini psihologice, ea infiltrând mostre de înțelegere a lucrurilor prin autodeterminare. Face o filozofie fină a vieții, transmițând exact înțelepciunea necesară. În ciuda prezentării superficiale a unor personaje, în basmul obișnuit, aici ele primesc conștiință, responsabilitate. Banda desenată, așadar, nu restrânge sensul, ci îl multiplică.

În încercarea feciorului de a găsi pasărea, întâlnește Lupul cel Năzdrăvan, un animal înțelept, ușor metamorfozabil, cu puteri magice, dar lipsit de entuziasm. Nu nejustificat, mai ales că transmite un mesaj oamenilor care nimicesc tot ce ating și transformă natura în peisaje industriale fără nicio dorință de a mai trăi la umbra copacilor.

Desenatoarea ilustrează acum schele, stâlpi, sonde, un mediu arid și neprimitor. Lupul cenușiu, când om când animal, îl sfătuiește pe Prâslea să meargă la sălașul lui Jumătate de om, supranumit Împăratul Păsărilor, și să caute năzdrăvana care este atrasă de sclipiciuri. Dar pasărea nu se lasă furată ușor, așa că începe să strige. Hoțul este prins și adus în fața stăpânului, care îl ceartă că a îndrăznit, el, fiu de rege, să fure. Băiatul se apără: ”Încercam doar să-ndrept răul făcut!”, iar replica nu întârzie ”Băiete, nici nu știi tu câte rele sunt de îndreptat pe lume!” Modul în care se poate transmite un mesaj simplu, dar penetrant, prin banda desenată, este un câștig. Un bun scenarist selectează cu acuratețe esența unei întâmplări, el nu are timp pentru desfășurare și de aceea plantează morala, încadrând-o firesc în spațiul textului.

Bineînțeles că pentru a scăpa cu viață, Prâslea trebuie să aducă de la Negru Împărat pajura de lemn, o mașinărie zburătoare. Acesta din urmă este fratele lui Jumătate de Om, om de știință, dar mult mai periculos, din cauza lui au dispărut pădurile și în loc s-a ridicat o lume artificială. Feciorul de împărat gafează ușor, întâi nu reușește să extragă pasărea din colivie, fără zgomot, acum se împiedică de un cablu și îl trezește pe însuși împăratul înnegurat, cel care a descoperit în urma experimentelor sale alchimice că: ”Mare putere se iscă atunci când amesteci două lucruri potrivnice”. Îi dă sarcină lui Prâslea să călătorească pe alt tărâm și să-i aducă de acolo apă vie și apă moartă. Dar călătoria este una a pierzaniei, nimeni nu îndrăznește să călătorească de frica balaurului cu multe capete. Un surd la frică însă reușește, astfel că după lupte sângeroase în ape adânci, excelent ilustrate de Maria Surducan, ajunge la un fel de colivie mai mare, luminată, unde dă peste frumoasa Ileana, fiica lui Negru Împărat. Ea îi pansează rănile văzute și nevăzute. O foarte bună ilustrare este și cea a umbrelor verzui pe lumina galben-pai sau verde-praf. Nu sunt specialistă în numirea nuanțelor, dar cele înfățișate aici necesită o denumire specifică, deoarece niciuna nu este precum în spectrul culorilor. Amestecul dă naștere unor combinații care susțin ilustrarea spațiului tainic al basmului.

maria-surducan-8049

Cum-necum, se ivește și Pasărea Măiastră care dă o mână de ajutor celor doi tineri. Prâslea se aruncă asupra ei, de la ea trăgându-i-se toate relele, și dă s-o prindă. Pasărea cu chip de femeie începe a vorbi, devenind o mică zeitate. O aură albă îi înconjoară capul și aripile, semnul omega stă deasupra, iar în pieptul său apare jumătatea de măr (acest semn e și pe copertă) asemănător capului de bufniță – înțelepciunea. În mijlocul frunții tronează cel de-al treilea ochi. Sugestii sunt destule, astfel că urmează răspunsul așteptat de băiat. În această nouă înfățișare, pasărea îi explică de ce a furat merele: ”De unde crezi c-o luat tac-tu mer’le de aur?” ”Știi că dacă guști din poame, ți se deschid ochii a doua oară…” ”… să vezi chipul adevărat al oamenilor?” ”Știi ce răspundere e asta?” ”Pomu’ acela uscat de-afară l-ai văzut?” ”Știi din vina cui nu mai dă rod?” ”Ca să dea iar rod mărul de aur, Ileana caută apă vie și apă moartă.” ”Numa’ că fiica lu’ tac-su, încearcă științific.” ”Maică-ta ți-o lăsat un descântec.” Dar Ileana s-a înțelepțit și nu mai pierde vremea cu descântece. Omul contemporan s-a dezvrăjit, nu renunță însă la basme, încearcă să le rezolve științific, condimentându-le cu tehnica existentă. Este metoda la care a apelat și scriitoarea J. K. Rowling în seria de romane Harry Potter.

Revenind la povestea noastră, cei trei fac un plan, Prâslea devine Făt-Frumos (că doar a învins balaurul), și pornesc spre curtea lui Negru Împărat, cu o falsă apă vie și apă moartă. Pasărea Măiastră ia locul Ilenei, iar fata fuge. Fuge și Făt-Frumos, și ajung amândoi la curtea lui Jumătate de Om, care își primește pajura de lemn. Primejdia însă e pe urmele lor, Negru Împărat a descoperit înșelăciunea, astfel că vine cu o armată zburătoare. Lupta are loc în aer, pajura de lemn și lupul le sunt de mare folos celor trei, și izbândesc. Aparate de zbor cu aripi de lemn, păsări speriate, Pasărea Măiastră pe post de luptător, arme ciudate, roboți asemănători cu insectele din ordinul Hymenoptera, cuvintele magice ale lupului cenușiu, toate constituie scenele de luptă într-un spațiu atemporal. Lui Petrea alias Prâslea alias Făt-Frumos i se face dor de frații săi. Află de la lupul cenușiu povestea tatălui lor, care a pornit în urmă cu treizeci de ani, împreună cu fratele mai mic, la furat smicele de măr de aur. Mezinul le-a obținut ușor prin sufletul său bun, dar cel mare l-a ucis și s-a întors singur. Mărul de pe tărâmul fermecat s-a uscat din cauza fărădelegii, iar Pasărea Măiastră a revenit mereu pentru a nu lăsa merele pe seama unor nelegiuiți.

Lupul cel Năzdrăvan îi readuce la viață pe cei doi frați ai lui Petru, Matei și Radu, care între timp fuseseră transformați în stană de piatră, pentru gândurilor lor ucigașe. Cei doi nu se dezmint și îl ucid pe Petru, luându-i pasărea. Ileana rămâne în urmă, astfel că atunci când trupul iubitului ei este aruncat în prăpastia în care se afla, la trecerea dintre lumi, ea se folosește de apa vie și apa moartă, dar și de descântecele învățate de la mama ei. Cei doi tineri hotărăsc să nu se mai întoarcă la curtea tatălui pentru a dezvălui adevărul, deoarece Pasărea Măiastră le va face dreptate.

Romanul începe cu povestea finală, dar prima pagină debutează cu formula specifică ”A fost odată ca niciodată…”, iar sfârșitul rămâne deschis. Spațiul exotic se deschide cu o clădire/palat în stil romano-bizantin. Nimic nu este ceea ce pare, lucrurile pot fi întoarse oricând într-o altă direcție, astfel că, odată pătruns în misterul desfășurat în fața ta, începi să cauți porți de ieșire în labirint.

La baza romanului grafic au stat basmele: Prâslea cel Voinic și Merele de aur, Pasărea Măiastră și Lupul cel Năzdrăvan, culese de Petre Ispirescu.

Surducan_Praslea

***

Maria Surducan a terminat Artele Plastice la Cluj și trăiește în Cluj.

Întrebată ce face în viață, Maria răspunde: “cu o mână ilustraţie, cu o mână bandă desenată, cu cealaltă mână grafic design şi în cealaltă mână ţin ceaşca de cafea”. Ideal pentru imaginație.

Să nu uitați de cele treizeci de minute de copilăreală!

Sursa imagini: http://blog.carturesti.ro/cu-maria-surducan-despre-ilustratia-de-carte-bd-mazgaleli-si-planuri-marete/

314 cititori