Alina Neagoe 
Sunt un om educat,
Sunt un om cu morală,
Nu las sori cu sprâncene din pene de corb
Şi sărutări ucigaşe de maci roşii, arzând în iadul câmpiei,
Să mă doară.
Şi chem repede norii,
Să-nceapă, să-nceapă furtuna,
Detest Soarele sub care fierbe ascultător fierul potcoavei;
Sub lumina-i frumoasă se-ascunde arsura
Ca o răsplată, în veşnicie cerată,
A celor ce-au iubit aurul Soarelui
Cel fără de pată.
Apoi caut umbra
Cu fiorii de gheață,
Soarele ceartă pământul, arsura îi scoate pe gură ploaia în aburi şi ceață
Cred că vrea să-l ucidă de ciudă
Tot căutându-mă pătimaş
Să mă cuprindă cu razele ce nu-i mai încap în trupul incandescent.
Nu-i bun de iubit
Cineva atât de luminos,
Spre norocul meu sunt opac,
Prefer să mă sinucid aruncându-mă,
Cu sufletul înainte,
În pântecele pietrei de după care am numărat fără glas
Toate zilele în care mi-am dorit ca Soarelui să-i fi rămas o singură rază
În ochii mei.
