Alina Neagoe 
Vechea adresă nu mai era validă.
Vecina de peste drum ținuse morțiș să îmi ghicească în cafea, grăbită să afle din fundul ceșcuței
Ceea ce nu reușise din ochii și gura mea.
Dezamăgită de preocupările mele matinale ,
Îmi smulse mândrețe de roman fantastic din mâini
Și îl aruncă cu dispreț, cu titlul în sus, peste oala cu ceai antiadipos,
Punându-mi pe jăratic, din câteva priviri, trupul și întreaga odaie.
Domnișoara Christina oftă, suspendată în aburii verzi și banali ai ceaiului,
Amânându-și reîntoarcerea în lumea asta, după care tânjea, până după ghicitul în cafea.
„Hiii, ete-te, se arată o pasiune mare, mare, la orizont,
Un tinerel frumos din calea afară, ca un prinț, te întâmpină cu un braț de flori,
Dar matale, matale ești cam nehotărâtă,
Stai de partea ailaltă a pârâiașului și aștepți.
Eeeeee, ce-oi fi așteptând, păi, ce-oi fi așteptând? Nu vezi matale cum e lumea? În loc să te bucuri și să fii fericită, ptiu! Dintr-un salt ar fi al matale!“
Sfaturi și salturi,
Ce amuzant! Știi ce sunt oamenii când ești fericit, dar când ești trist, ce sunt oamenii?
Cine au fost tovarășii mei de drum din vară și cine vor fi tovarășii mei de drum din iarnă?
Oricum, verificarea sfaturilor se face doar pe propria piele.
Vechea adresă nu mai era validă…
Timpul rămăsese pe gânduri în dimineața aceasta,
Oamenii, pe care îi văzusem sau nu, dar aceiași, acoperiți cu giuvaere, glumeau, încercând să-și uite nenorocul confirmat de propriile lor religii.
Doar pomii, aproape minerali, de altă credință, aveau puterea să se schimbe, să-și primenească trupul inert, promițând lumii echilibrul, statornicia.
Douăzeci de flori de mătase, toate înflorite în aceeași dimineață,
Mă chemau să zâmbesc.
Lumea asta mai putea fi, încă, un loc minunat!
(sursa foto: indianexpress.com)
