22.06.2018
Poetul
Trist zăcea copacul meu albastru, Cu miile de stelele atârnând vlăguite de crengile inerte Prin care cerul şi visul mugurilor nu mai pulsau; Tăcerea îl împresura Zdrobindu-i foşnetul ce alergase până mai ieri, zglobiu, Până dincolo de pajiştea mieilor. Pârâul curgea verde ca fierea, câmpul luase foc într-un roşu iritant, de parcă un creator suferind […]