Alina Neagoe Pentru că mi-ai spus că mint
În tot ceea ce sunt și tot ceea ce scriu despre iubire, despre viață, despre lume,
Ți-am scris un poem sobru, corect, real, cu lilieci,
Pentru toate serile ireale în care-mi vei spune că pleci,
Scârbit de a fi servit, chiar fără să fi cerut,
Cu metafore și soare la cină, pe timp de furtună,
Cu greieri personificați ce cântă soul și-ți adună
Un colț de mai pe gulerul livid al ceștii de ceai,
În timp ce tu-ți aștepți, mucalit, felia de pâine prăjită cu mult unt.
Pentru că nu sunt nimic din ceea ce ai vrea,
Deși mi-am scris zece suflete pentru o toană de a ta,
Iată, îți scriu, în sfârșit, un poem cu lilieci,
Absolut potriviți și reali pentru serile în care îmi vei spune că pleci
(Lilieci, întuneric, rece, înțelegi?)
Iar în ultima ceașcă de ceai, un chip în umbră,
Atât de înfrigurat de întâmplare,
În timp ce își va da o ultimă suflare,
Mă va întreba, nostalgic:
Aceasta ai fost tu?
Iar eu, surdă la orice întrebare,
Îmi voi corecta scrisul și voi rămâne doar cu un suflet, sufletul meu,
Singurul nescris de mine, ci de Dumnezeu…
