Alina Neagoe 
În oraşul de cuminți,
Unde clima e cuminte,
Unde pruncii merg la şcoală
Ca să aibă mâine minte,
Am ieşit inert din casă,
Eu, (Ne)bun şi fără minți,
Plâns, cu mâinile-mi de ceară,
Să mă-nchin şi azi la sfinți.
În oraşul de cuminți,
Unde lumea e cuminte
Şi se-nchină la toți sfinții
Chiar din cinci în cinci minute,
Am ieşit pe strada lungă,
Cu alei de bănci cuminți,
Populate abundent
Cu atâția ochi zgâiți
Ce clipesc de par să-i soarbă
Pe cei ce nu sunt… cuminți.
Şi-am ajuns, pe strada lungă
Din oraşul de cuminți,
La Biserica din vale,
Să mă-nchin şi azi la sfinți,
Temător, cu-obrajii vineți
Şi cu ochii urgisiți,
Trăgând cu greu după mine,
Încă doi năpăstuiți
Ce-şi trăiau o moarte neagră
În oraşul de cuminți.
Disperarea intră frântă,
Infirmă-ntre pustiiți
Şi trăind o moarte neagră
În oraşul de cuminți;
Ea, cu mâini prea tremurânde
Şi ochi reci, ca din argint,
Îmi ciuntise mir din frunte
Ce-l purtam din scutec, prunc,
Neavând cu ce să-şi ungă
Durerile de pământ,
Temătoare din născare
Să nu moară-n somn, visând.
Plâns în barbă-i, Adevărul,
La fel de năpăstuit,
Resemnat în supărarea-i
De-a fi ultimul sfințit,
Prea mărunt si prea urât
Pentru-a fi purtat pe buze
Şi de-a fi-ngrijit din faşă
De mulțimea de lehuze
Din oraşul de cuminți…
……………………………………………
Eu-(Ne)bunul, Disperarea,
Ostoiți de Adevăr,
Ne lăsarăm jos genunchii
Lăcrimând sfâşietor,
Cu trei lumânări în mână
Cosând greu, compilator,
Trei cărări lungi de lumină
Şiroind din mâini a zbor…
Cineva trase-n sfârşit în spate ivărul,
Dinspre… decor.
