Alina Neagoe 
Bunicul meu cobora, de obicei, ultimul din căruță, stătea pe colțul blănii și, în timp ce îl supraveghea pe frate-meu scoțând calul dintre hulubile căruței, trimitea, precum un bumerang, o privire de ansamblu pe deasupra porumbului, împingându-și cu un gest, ce numai lui ii ieșea cum trebuie, pălăria spre ceafă, dar fără să cadă, cu dosul mâinii, de parcă își izbăvea fruntea de o mare greutate, vreme in care își scărpina capul cu degetele lui groase, a pagubă:
-E, aia e, ce să-i faci dacă n-ai vaci, mulge caprele și taci, așa e taică?ni se adresă zâmbitor.
Nu citise bunicul meu nici măcar un singur roman in viața lui, nu avea astfel cum să fi preluat involuntar câte ceva din trăsăturile vreunui personaj, dar mie mi se părea ca M.Preda pentru el scrisese “Moromeții”.
Nu prea pricepui eu inițial cum stătea treaba cu caprele, mai ales că noi aveam o vacă acasă și încă una bună, pe Mica, iar pentru moment îi dădui dreptate bunică-mii, asaltată și ea cu astfel de remarci: “Mărine, iar vorbești în dodii, ai ?”.
După ce bunicul meu coborî, în sfârșit, din căruță și puse mâna cu hotărâre pe prășitoare, declarând astfel început războiul zilei, pricepui că vaca mult dorită consta, de fapt, într-un tractor cu care muncile la câmp ar fi mers strună, fără atâta efort.
Mă băgai și eu “în față”, voiam sa fiu utilă și mai ales să particip și eu la lucrurile astea cu adevărat serioase din familie, să cobor și eu astfel de pe planeta mea colorată în roz și verde:
-Țin eu de cal? mă oferii, trepidând de nerăbdare.
-Fugi d-acilea, asta nu e treabă de fată, taică! îmi răspunse bunicu-meu.
Offf, nici asta nu era, cum nu era nici călăritul, în legătură cu care îl tot rugasem să mă învețe și pe mine, dar mă refuzase categoric: “Ai? Nu s-a pomenit așa ceva! Era una, când eram io flăcău, Marghioala, rău îi ședea, să râdea lumea de ea!”. Bunicul meu avea un adevărat cult pentru rege, dar chiar și așa nu cred că m-ar fi ajutat cu ceva dacă i-aș fi spus că însăși Regina Maria obișnuia să călărească.
In fine, cu lacrimi în ochi pentru mine și compasiune pentru neștiuta Marghioală, acceptai că nu toate activitățile sunt pentru fete… Îmi pusei așadar un șorț în față, spre uimirea verișorilor mei, și mă apucai, printre suspine și “blesteme” cu sughițuri pentru condiția-mi feminină, să adun tecile de fasole de pe vrejii ce populau cultura de porumb și care, culmea, anul ăsta păreau incredibil de roditori. Asta era o treabă de fată!
