ȘIR HAKAVOD (CÂNTECUL DE SLAVĂ)

Printre poemele sinagogale unul e considerat de învățații Thorei ca fiind foarte sfânt. Este Șir HaKavod (Cântecul de slavă), cunoscut și după primele două cuvinte ale primului vers, folosite ca titlu, Anym Zemiroth (în traducere liberă: Doamne, îngăduie-mi să cânt imnuri de slavă). El este cântat în sinagogi după rugăciunea de Musaf (suplimentară), în zilele de Șabat (sâmbătă) și de sărbători. Cântecul exprimă dragostea profundă a omului față de Dumnezeu, slăvirea, admirarea și venerarea Lui. Melodia acestui cântec este foarte frumoasă, amintind un adevărat imn de slavă, cântat într-o gamă de înălțare, incluzând sunete de iubire, dragoste, admirație. Există două variante ale melodiei, înregistrate cu note muzicale pentru primele două strofe-versuri în Encyclopaedia Judaica (cităm ediția Ierusalim 1973, volumul 3, coloana 22). În unele sinagogi este cântat în cor de toți participanții la rugăciune, în mod integral. În alte sinagogi el este cântat în mod alternativ de către cantor (chazan) și de corul participanților la rugăciune, fiecare câte o strofă. În mod tradițional, el este prezent numai în liturghia așkenază. Unii evrei sefarzi l-au preluat abia în ultimele generații. Cântecul are 31 de versuri. Începând de la versul al cincilea începe un acrostih, care indică întregul alfabet ebraic, de la litera alef la litera tav. Fiecare vers este împărțit în două părți, în cadrul unei fraze mai lungi. Cele două părți ale fiecărui vers rimează una cu cealaltă. De aceea, aceste versuri pot fi văzute ca distihuri. La sfârșitul cântecului există încă două distihuri, dar fără rimă: probabil că acestea reprezintă un adaos, cu fraze preluate din cartea Divrey Hayamim 1 (Prima Carte a Cronicilor) 29:11 și Tehilim (Psalmi) 99:5. Partea rimată, în afară de rimă include ritm și aliterație. Textul este scris concentrat, într-o ebraică frumoasă, folosind o combinare de cuvinte care exprimă lauda, slava, fala, înălțarea, precum și diferite forme verbale de stil biblic. Uneori, adresarea către Dumnezeu este la persoana a doua, alteori la persoana a treia, atunci când se vorbește despre El și slăvirea Lui. Cercetători ai istoriei rugăciunii ebraice din generațiile mai vechi – printre care și Avraham S. Gold din România, traducător al cărții de rugăciuni (Sidur) în limba română cu note explicative – au afirmat că acest imn este ultimul din culegerea de imnuri Șirey Hayhud (Imnuri în onoarea lui Dumnezeu Unicul), subliniind că în textul său sunt prezente expresii preluate din cărțile biblice Șir HaȘirim (Cântarea Cântărilor), Yeșayahu (Isaia), Yirmiyahu (Irimia), Tehilim (Psalmi), precum și din tradiția evreiască, de exemplu Casa dreptății, în sens de Templul de la Ierusalim, și din Cabala, de exemplu cerbul, cununa de cerb măreață. Găsim și aspecte antropomorfe. Se presupune că autorul textului imnului este Rabi Yehudah HaChasid (Piosul) din Regensburg, decedat probabil în anul 1217. Se pare că, la început, acest imn era cântat zilnic la sfârșitul rugăciunii, dar unii rabini învățați în Thora s-au opus acestui lucru, întrucât textul lui era foarte sfânt, permițând cântarea lui numai de Șabat și de sărbători. Cântecul a fost tradus în limba română în cadrul traducerilor cărților de rugăciune, printre care cea a lui A. S. Gold, dar în proză: traducerea lui include expresii frumoase, literare, fără să fie versificată. Am încercat o traducere versificată. Din păcate, nu am putut respecta metrica versului

Unii cercetători ai istoriei Evului Mediu au afirmat că versul (respectiv distihul) numărul 22 (Tzach veadom, lilevușo adom / Purah bedarekho bevo’u me–Edom) ar fi o aluzie la împăratul german Friedrich I Barbarossa (1155-1190) și la un pogrom organizat de el și armata lui în Italia și ar urma să fie tradus: Strălucitor și roșcovan, îmbrăcat în haine purpurii / Pogromizează (împotriva neamului lui Israel) pe drumul lui din Edom (respectiv din Italia, sau Țara lui Roșu Împărat) (spre Germania). Este vorba despre revenirea împăratului german din una din campaniile din Italia, în perioada 1158-1174, sau după mutarea sa în Italia (1184); el fusese și rege al Italiei. Dacă această aluzie este posibilă, prezentarea faptului are un aspect exemplificator și moralizator, încetarea pogromului fiind ca urmare a intervenției Divine. Totuși, această interpretare istorică nu este sigură. De aceea am preferat să traduc textul într-o formă tradițională, interpretarea lui fiind diferită. Verbul purah poate fi tradus pogromizează, dar și rodește; A. S. Gold folosește expresia tescuitor în cramă.

ȘIR HAKAVOD (CÂNTECUL DE SLAVĂ)

de Rabi Yehudah HaChasid

(Traducere versificată: Lucian-Zeev Herșcovici)

Doamne, îngăduie-mi să cânt imnuri de slavă și cântece să compun, ca să crească,
Iar sufletul meu, ce către Tine se înalță, într-o cunună să le împletească.

Sufletul meu dorește ca-n umbra puterii Tale să fie,
Tot străfundul secretului Tău vrea să-l știe.

În orice clipă în care versul meu se îndreaptă spre a Ta slavă și mărire,
Inima mea freamătă, bate către Tine cu iubire.

De aceea Ție îți voi vorbi cu cuvinte de slavă
Și Numele Tău îl voi preamări cu cântece șoptite cu bravă.

Voi povesti mărirea Ta, deși nu Te-am văzut,
Mi Te-am închipuit, Te-am numit și chemat, dar nu Te-am cunoscut.

Prin profeții Tăi ai vorbit robilor Tăi, care
Primit-au imaginea slavei Tale, cu splendoare.

Ei au numit a Ta măreție și putere
După faptele Tale și a Ta vrere.

Ei Te-au imaginat, dar nu după a Ta fire, așa cum ești,
Ci după asemuirea cu ale Tale făpturi, fapte și povești.

Și Te-au imaginat de multe ori cu-a lor viziune,
Cum Unic ești, cu ale Tale pilde bune.

Și-n Tine am văzut bătrânețe și tinerețe,
Păr nins pe capul Tău și zorii unei diminețe.

Chibzuința bătrâneții în Ziua Judecății, iar în ziua de luptă, a tinereții vigoare,
Ca un luptător în război, când în mâinile lui este putere mare.

Pe capul Lui poartă pălăria mântuirii pe pământ,
Dreapta Lui mântuiește, precum și brațul Lui sfânt.

Picături de rouă sunt în părul Lui și luminează sorții,
Cârlionții părului Lui poartă fărâmele nopții.

El se fălește cu mine, fiindcă îi sunt drag la față
Și tot El îmi va fi cunună, ca cea de cerb, măreață.

Spre farmec și spre slavă, cununa ca cea de cerb, de strălucire,
Poporul Lui îi pregătește încoronarea cu coroana de mulțumire.

Firele părului Lui ca-n tinerețe strălucesc la soare,
Buclele lui cârlionțate sunt negre strălucitoare.

Casa Dreptății, precum coroana măreață ca de cerb a strălucirii Sale
Se va înălța până la culmea bucuriei Sale.

Neamul ales de El va fi a Lui cunună,
Iar turbanul regesc frumos ca un cerb pe fruntea lui se adună.

Va înălța pe cei împovărați și o coroană pe frunte le va pune,
Pe cei vrednici în ochii Lui, îi va onora pentru faptele lor bune.

Podoaba măreției Lui va fi a mea, podoaba mea va fi a Sa,
Iar El va fi alături de mine, oricând îl voi chema.

Cel strălucitor și roșcaliu, îmbrăcat în haine purpurii,
Rodi atunci când din țara lui Roșu Împărat veni.

Legătura prin filacterii în fața celui umil fu adusă,
Imaginea Domnului în fața ochilor lui fu pusă.

Poporul Său îi este drag, El îi laudă pe cei smeriți și îi iubește,
Șade pe tron slăvit de ei și cu ei se mândrește.

Primul Tău cuvânt este adevărul, pe care de la început îl spui,
Poporul Tău îl păstrează pentru vecie, fiindcă altul nu-i.

Te rog primește multele mele cântări pentru Tine
Și lasă cântul meu să se apropie de Tine, fiindcă de la mine vine.

Cântul meu de laudă pe capul Tău să fie cunună
Și ruga mea să fie ca o mirodenie bună.

Să-Ți fie scumpă cântarea omului sărac, sărman.
Așa cum fusese cântul cântat la jertfe, demult, din an în an.

Cântul meu de slavă să se ridice spre culmea talazului înălțător,
Ziditor al Dreptului, Atotputernicul generator.

Și la cântul meu de slavă înclină-Ți capul cu plăcere
Și primește-l ca pe mirodenii plăcute, cu a Ta vrere.

Te rog, glasul meu sunând a cântec primește-l, către Tine e plecat,
Fiindcă sufletul meu către Tine e îndreptat.

Doamne, a Ta e mărirea, puterea și splendoarea, izbânda și strălucirea
Și tot ce este în cer și pe pământ;
A Ta e împărăția, a Ta e înălțarea,
Tu ești în fruntea tuturor, Tu, Doamne Sfânt.