Lucian-Zeev Herșcovici 
Postul de 9 Av sau „Tişa beAv“ este ziua comemorării distrugerii Primului şi a Celui de al Doilea Templu de la Ierusalim. Acest post nu are numai un aspect istoric, ci şi unul de corijare morală.
Ultima elegie recitată în această zi, „Eli Țzyon” (în traducere liberă: Plângerea Sionului), este cântată într-o gamă minoră, tristă, ca un bocet. Ea nu provine din cartea „Eikha” din Biblia Ebraică, ci a fost compusă în Evul Mediu. Perceperea distrugerii Templului din Ierusalim este reunită cu suferința personală a autorului. Am încercat o traducere versificată a ei, pe care o adaug. Prima strofă este și refrenul, se repetă după fiecare strofă; nu am făcut această repetiție.
PLÂNGEREA SIONULUI
Traducere: Lucian-Zeev Herscovici
Dumnezeule, Țara Sionului și orașele sale
Arată ca femeia care naște în dureri
Și ca fecioara ce o întâlnești în cale,
Îndoliată după iubitul tinereții ei de ieri.
Vai de palatul părăsit, rămas deșert,
Din vina turmei care-l locuia e la pământ;
Intrat-au cei ce-L insultau pe Dumnezeu,
În camerele Templului cel Sfânt.
Vai, preoții care-L slujeau pe Dumnezeu sunt astăzi alungați;
Unde e cântul lor ca de privighetoare?
Sânge curge valuri-valuri din trupuri de morți neîngropați,
Precum apele Nilului spre mare.
Vai de cei căzuți, plecați pe drumul spre vecie,
Al căror sânge pe uliți se prelinge;
Orașele Sionului sunt pustiite pentru veșnicie
Și Adunarea Învățaților se închide și se stinge.
Vai, jertfe în Templu nu mai pot fi aduse,
Răscumpărarea primilor născuți nu s-a făcut,
Vasele din Templu sunt profanate, distruse,
Și nu mai e adusă jertfa tămâiată, cu miros plăcut.
Vai de pruncii regelui Sionului luminat,
Urmași ai regelui David, domnul lui cel avut;
Frumusețea lor s-a întunecat
Și coroana lor falnică a căzut.
Vai de cei cu cinstea dovedită,
Atunci când Sfânta Sfintelor s-a prăbușit;
Și vai, cu ce putere fu ea atunci lovită,
Și-ncinși în sac de doliu bieții fii ai cinstei au ieșit.
Vai, sărmanii, cum i-au zdrobit,
Câte lovituri au dat călugărilor săi;
Ziduri de piatră la pământ s-au prăbușit,
Stânca a tresărit, lovită de cei răi.
Vai, cum s-au bucurat dușmanii înrăiți,
Și au dansat pe ruinele Sionului;
Bărbații liberi și drepți din Sion au fost chinuiți,
Ei, oamenii cinstiți și curați la suflet ai lui.
Vai, fărădelegea s-a întins ca o mare,
Pe drumul pe care au venit dușmanii;
Omenii Sionului au căzut, arși de vii sub soare,
Acolo își trăiseră toți anii.
Vai, se aud glasuri ce înjură
Și în Sion mulți morți zac pe pământ;
Vai, păcatul iese din gură
În curtea Templului cel Sfânt.
Vai, Numele Tău, Doamne, fu chemat,
De cei ce se aflară la strâmtoare;
Din suflet, ei, sărmanii, Te-au rugat:
Ascultă și auzi plângerea Sionului, strigată tare.
