Lucian-Zeev Herșcovici 
Luna Tișrei este cea de a șaptea lună a calendarului mozaic, pe baza Bibliei Ebraice. Dar prima zi a ei este Anul Nou, Roș Hașana, în traducere: Capul Anului. Probabil ca această idee a apărut încă din perioada Primului Templu de la Ierusalim, înainte de Exilul Babilonian, deci înainte de anul 586 înaintea erei creștine. Date suficiente nu există: informațiile provin din epoca post-exilică. Până și numele lunilor din calendarul ebraic sunt de origine babiloniană, amintind nume de zeități babiloniene. În cartea biblică Vaykra/Leviticul (23: 23-25) este mentionată luna a șaptea a calendarului ebraic, fără a fi denumită, precum și sărbătorile din această lună, cu semnificațiile lor și obligațiile legate de aceste sărbători. Pe baza unei tradiții a cărei origine provine probabil din epoca exilică, sunt celebrate două zile, datorită dificultății transmiterii datei precise în toate obștile evreiești în perioada celui de Al Doilea Templu. Cea de a zecea zi a lunii ebraice Tișrei este Iom Kipur, ziua expierii. Perioada 15-21 Tișrei este Sucot, Sărbătoarea Colibelor, iar 22 Tișrei este Șemini Ațeret, ziua Marii Adunări convocată de scribul Ezra, considerată și Simhat Tora, ziua Bucuriei Torei, în care se termină lectura unui ciclu anual al Torei (Pentateuhul) și începe lectura altui ciclu anual al ei.
Se pune întrebarea: dacă luna Tișrei este luna a șaptea a anului, cum se explică faptul că Anul Nou este în prima zi a acestei luni? Din ce cauză nu este la începutul primei luni, respectiv a lunii Nisan? Răspunsul – parțial – îl găsim în Talmud, care include un tratat special dedicat Anului Nou, intitulat Roș Hașana. Talmudul menționează patru date pentru începutul de an. Prima este 1 Nisan, prima zi a primei luni, în timpul căreia este sărbătorit Paștele Evreiesc, Pesah, sărbătoarea ieșirii fiilor lui Israel din robia egipteană. Altă dată este 1 Șvat, după unii comentatori 15 Șvat, anul nou al pomilor. A treia dată este 1 Elul, considerată anul nou al animalelor, legată de alegerea animalelor pentru a fi sacrificate în Templul de la Ierusalim. În privința datei 1 Tișrei, ea este considerată a fi ziua creației lumii, care a pătruns în tradiție și în memoria colectivă, rămânând data unanim acceptată pentru Anul Nou.
În cartea Vaykra/Leviticul, această dată este menționată ca Iom hazikaron , ziua amintirii, a reamintirii de către fiecare om a faptelor făcute în ultimul an, ca Iom Terua, ziua sunării trâmbiței sau buciumului, șofar, instrument muzical confecționat dintr-un corn de berbec, și ca Iom hadin, ziua judecății divine a tuturor ființelor și a deciziei asupra soartei lor în noul an. Anul Nou este o zi de meditație și ziua înscrierii fiecărui om și a fiecărei viețuitoare în Cartea Vieții de către Dumnezeu, începutul deciderii soartei fiecărui om, indiferent de naționalitate și religie, și a fiecărei ființe. În conformitate cu gândirea iudaică, soarta celor drepți este decisă din prima zi a anului, în mod pozitiv, iar soarta celor păcătoși de asemenea este decisă în prima zi a anului, în mod negativ. Dar majoritatea oamenilor sunt medii, nici drepți, dar nici păcătoși. De aceea, soarta lor este înscrisă în Cartea Vieții de Roș Hașana, dar pecetluită după 10 zile, de Iom Kipur. Pentru a fi înscriși cu o soartă bună, evreii credincioși se roagă lui Dumnezeu și își cer iertare de la El în perioada celor 10 zile de pocăință, Aseret Imey Teșuva, de la Roș Hașana la Iom Kipur, căutând să îndeplinească și cât mai multe porunci divine. Deoarece luna Elul precede luna Tișrei, ea este dedicată pregătirilor pentru Ziua Judecății divine. Un psalm care simbolizează umilința și speranța iertării și a ajutorului divin este recitat în fiecare zi. În fiecare dimineață se suflă din șofar , ca simbol al pocăinței și revenirii la credință, cu excepția zilelor de sâmbătă, Șabat. Tot în luna Elul se recită anumite rugăciuni speciale, slihot, prin care se cere iertare lui Dumnezeu. Tradiția evreilor sefarzi este de a recita slihot începând din prima zi a lunii Elul, Roș Hodeș Elul. Tradiția evreilor așkenazi este de a le recita numai în ultima săptămână a lunii Elul. Aceste rugăciuni sunt recitate noaptea, fie către miezul nopții, fie dimineața în zori, înaintea rugăciunii obișnuite de dimineață și continuă să fie recitate în cele 10 zile de pocăință din luna Tișrei. Cele 40 de zile de pocăință – luna Elul și primele 10 zile ale lunii Tișrei – au fost puse în legătură cu cele 40 de zile în care Moșe (Moise) s-a aflat lângă Dumnezeu pe Muntele Sinai, ascultând și învățând Tora, până la revenirea lui pe pământ, când a descoperit vițelul de aur. Altă tradiție vorbește despre pecetluirea definitivă a soartei pentru păcătoși în ziua de Hoșana Raba, Ziua Marii Mântuiri, ultima zi de Sucot. Dar toți evreii au obligația rugăciunii iertării păcatelor până în această zi, datorită ideii solidarității. Mai mult, rugăciunea este făcută de fiecare la plural, cerându-se iertare nu numai pentru păcatele individuale, ci si pentru cele ale celorlalți fii ai lui Israel. Acesta este aspectul național al rugăciunii. Deoarece se vorbește despre toți oamenii și chiar despre toate viețuitoarele, aluzie fiind la iertarea păcatelor tuturor, această rugăciune are și un caracter universal. Deoarece toți oamenii, nu numai evreii, sunt înscriși în Cartea Vieții, li se poate dori un an bun tuturor. Cererea de iertare se referă la păcate și greșeli comise de om față de Dumnezeu. În privința păcatelor și greșelilor făcute de un om față de alți oameni, fiecare om trebuie să-și ceară iertare față de aceștia. De aici obiceiul urării de an bun, pe care o facem tuturor: ea simbolizează iertarea și împăcarea. Există o veche tradiție evreiască a oamenilor de a se împăca și a-și da mâna înainte de Roș Hașana. Tradiție care ar trebui reluată și păstrată de toți oamenii, indiferent de naționalitate și religie, în zilele noastre. Există și obiceiul de a vizita mormintele celor dragi în luna Elul și în cele 10 zile de pocăință din luna Tișrei. Obicei care trezește amintiri pioase și respect pentru memoria celor care nu mai sunt printre noi și au trecut în veșnicie. În privința tradițiilor alimentare, o menționăm pe cea a consumului rodiilor (ca simbol al înmulțirii) și al mierii, care simbolizează un an dulce. În loc de a muia pâinea în sare, ea este muiată în miere.
Iom Kipur, cea de a zecea zi a lunii Tișrei, este cea mai sfântă zi a anului. În cartea Vaykra/Leviticul este menționată ca un Șabat al Șabaturilor, o zi de odihnă și sfințenie. Este o zi de post și rugăciune. Normele halahice legate de ea sunt ale unei zile de Șabat, sâmbătă. Este important să menționăm și ziua care o precede, 9 Tișrei, a noua dintre cele 10 zile de pocăință. În ajunul ei există obiceiul răscumpărării păcatelor (kaparot). Fiecare membru al unei familii alege un cocoș sau o găină, în funcție de sexul său și afirmă transmiterea păcatelor asupra păsării, care este sacrificată apoi. Dar acest obicei nu este acceptat de toți comentatorii: nimeni nu poate fi absolvit de păcate transmițându-le unei biete păsări; este neapărat necesară corijarea morală și individuală, de a nu mai comite păcate în viitor, ci de a face numai fapte bune și de a îndeplini poruncile din Tora. De aceea, mulți evrei religioși au înlocuit acest obicei cu cel al dării de pomană săracilor. În această zi, este obiceiul de a mânca bine și a se veseli cu toții: este considerată un fel de sărbătoare, menită să pregătească postul. La rugăciunea de amiază, are loc mărturisirea păcatelor (Al het). Ideea este că păcatele sunt mărturisite așa cum a fost stabilit de învățații din Talmud, adăugându-se însă că acestea sunt păcate cunoscute, dar în afara lor sunt și alte păcate, necunoscute omului, dar cunoscute lui Dumnezeu, cerându-se iertare și pentru acestea. Mărturisirea păcatelor are loc și în ziua de Kipur, la rugăciunile de seară, dimineață și amiază, cerându-se iertare pentru comiterea lor. Un element interesant este intrarea în Iom Kipur, marcată de rugăciunea Kol Nidre, prima rugăciune recitată în seara ajunului acestei zile. Această rugăciune afirmă că toate promisiunile făcute în cursul anului precedent sunt anulate, dar în formă condiționată, cea a corijării individuale. De fapt, nu este o ștergere totală, ci o amânare a pedepsei pentru păcate, de la Iom Kipur de astăzi la Iom Kipur viitor, cu condiția corijării și a exprimării regretului pentru greșelile făcute, promisiunile de neîndeplinit, actele de incorectitudine. Pedeapsa va veni dacă respectivul nu se va corecta el însuși, individual, social și moral. Ideea este a corijării individuale, a faptului că Dumnezeu nu urmărește să pedepsească omul, ci să-l ajute să se îndrepte. Dumnezeu va accepta omul care a greșit, cu condiția ca acest om să revină la calea cea bună; mai mult, îi creează această posibilitate pentru toată viața. Asupra modului de celebrare a ajunului de Iom Kipur și a rugăciunii de Kol Nidre în Iașiul de altă dată, există o povestire scrisă în limba ebraică de scriitorul Șmuel Yosef Agnon, laureat al Premiului Nobel.
Este interesantă și ieșirea din Iom Kipur. Rugăciunea de încheiere, Neila exprimă speranța că soarta tuturor oamenilor va fi pecetluită cu bine în Cartea Vieții, că toți se vor bucura de un an bun. Încheierea este cu o suflare prelungă din șofar, spre deosebire de suflările din luna Elul, precum și de suflările melodioase, unele lungi, altele scurte din ziua de Roș Hașana. Există și obiceiul ca la ieșirea din post și după recitarea rugăciunii de seară, deja o rugăciune obișnuită, precum și după o cină îmbelșugată, să se treacă la pregătirea următoarei sărbători, Sucot. Ce înseamnă acest lucru? Răspunsul este: construirea colibei necesară pentru această sărbătoare, suca. Motivul: a îndeplini un comandament divin imediat după ieșirea din ziua expierii, Iom Kipur, arătându-se Domnului Dumnezeu că omul respectiv este gata să îndeplinească poruncile Lui, că este un om corect și că merită pecetluirea unei soarte bune în noul an.
DOUĂ POEME SINAGOGALE
În continuare mă refer la două rugăciuni poetice. Prima, Unetane Tokef Kedușat Haiom (Și să vestim puterea de sfințenie a zilei) este recitată de evreii așkenazi atât de Roș Hașana, cât și de Iom Kipur. Ea precede rugăciunea de Sfințire, Kedușa, recitată la reluarea de către oficiant a rugăciunii celor 18 binecuvântări, adaptată acestor zile festive. Conform tradiției, această rugăciune a fost atribuită învățatului Rabi Amnon din Mainz, din secolul al XII-lea, ca o declarație de atașament iudaismului și credinței iudaice în Dumnezeu. Cea de a doua rugăciune la care ne referim este poemul sinagogal Hayom Arat Olam, recitat de Roș Hașana, ca o declarație a zilei ca zi de judecată, ca zi de suflare din șofar și obligație a ascultării glasului șofarului. Am tradus aceste rugăciuni poetice în versuri în limba română. Am tradus fragmente din prima mai demult, iar regretatul meu coleg și amic Adrian Boldan, de binecuvântată amintire, le-a introdus într-un articol al său despre Iom Kipur, apărut în revista on-line Acum, menționând căsubsemnatul este autorul traducerii versificate.
UNETANE TOKEF (ȘI SĂ VESTIM PUTEREA DE SFINȚENIE A ZILEI)
Traducere de: Lucian-Zeev Herșcovici
Doamne, către Tine să se înalțe Sfințirea,
Căci Tu domnești peste toată firea.
Și se dă putere sfințirii zilei cea mare,
Căci e o zi înfricoșătoare.
Ziua în care se va înălța regatul Tău,
Va fi pregătit pentru milă tronul Tău
Și vei ședea în adevăr pe el
Și toate le vei judeca în al Tău fel.
În adevăr, pentru că Tu ești și judecător
Și martor a toate știutor.
Și scrii și pecetluiești
Și numeri și socotești
Și îți vei aminti de toate
Faptele ce păreau uitate.
Deschizi Cartea Amintirilor,
Ascunsă tuturor privirilor
Și din ea vei citi
Faptele orișicui ar fi,
Cu propria lui mână iscălite,
Pecetluite.
Și trâmbița cea mare va suna
Și glasul ei va răsuna,
Iar îngerii se vor grăbi, vor alerga
Și oastea cerului va tremura,
Vor spune toți: Azi este ziua judecății,
Ziua dreptății,
Când Domnul va porunci ca oastea cerului să fie judecată,
Căci nici o ființă nu va fi iertată.
Veni-vor toți la judecata Ta,
La tronul Tău, sus, cu toți se vor înfățișa.
Precum păstorul care își numără turma
Și își aduce oile la stână,
La fel Tu, Doamne, tuturor le găsești urma
Și îi aduni și-i numeri cu-a Ta mână.
Decizi ce va fi pentru fiecare vietate,
Sentința fiecăruia o scrii la toți, la toate.
De Roș Hașana se înscrie
Și de Iom Kipur se pecetluiește,
Ce o să fie
Pentru orișicine care viețuiește.
Cine va trăi
Și cine va muri;
Cine-și va petrece viața
Bună – ziua, dimineața:
Cine însă o va sfârși,
Cine, bietul, va pieri.
Cine va muri înecat,
În flăcări sau înjunghiat,
Cine va fi răpus de o fiară,
Cine de foame o să moară,
Cine va muri de sete,
Sau în cutremur, sub perete,
Cine va muri de ciumă,
Fără tată, fără mumă,
Cine va fi strangulat,
Cine va fi lapidat,
Cine se va odihni
Și cine se va grăbi.
Cine se va liniști,
Cine va înnebuni,
Cine se va îmbogăți
Și cine va sărăci.
Cine se va înălța,
Cine se va umili,
Cine-o fi în pacea sa
Și cine va suferi.
Și pocăință, rugăciune, fapte bune
Gonesc ursita rea din lume.
Căci precum Numele, așa iți este și cuvântul:
E greu ca să Te mânii, ușor îți e să ierți,
Nu vrei ca să ucizi pe nimeni, cât e lumea și pământul,
Pe păcătos – om drept Te străduiești să-l vezi
Și până-n clipa morții lui, de-o fi,
Când se va îndrepta din calea rea, la Tine-l vei primi.
E adevăr că pe toți i-ai creat
Și patimile tuturor le știi, Tu le-ai aflat,
Doar omul este numai om, râde și plânge,
Nu e decât carne și sânge.
Căci omul din țărână-i făurit
Și în țărână va fi săvârșit.
El își câștigă pâinea cu a frunții lui sudoare,
Atât timp cât trăiește, până moare.
E ca un ciob de lut, de oală spartă,
Sărmanul, răsuflarea-și poartă,
Ca iarba veștejită,
Ca floarea ofilită,
Ca umbra trecătoare,
Ca nourii sub soare,
Ca vântul ce-a suflat,
Ca praful spulberat,
Ca visul care zboară
Până când omul o să moară.
Dar rege al lumii întregi Tu ești,
Veșnic trăiești și peste toți domnești.
Nemărginită-i existența Ta,
Conduci lumea de-a pururea;
E existența Ta la infinit
Și măreția Ta fără sfârșit.
Numele Tău este necunoscut,
Dar știm cu toții cât e de plăcut.
Numele Tău mare, cu toți l-am întâlnit
Și fiecare este fericit.
Fă pentru Numele Tău mare și sfințit
Și pentru măreția lui de neclintit,
Preaînălțat și preasfințit de îngerii din cer
Ce-asupra lui păstrează o tăcere ca de fier.
Ei Numele Tău îl sfințesc din înălțimi,
Iar noi cu toții îl sfințim din adâncimi
Și de trei ori sfințirea Ta chemăm,
Sfințire și sfințenie, noi ca și ei strigăm.
***
KEDUȘA (SFINȚIRE)
Traducere de: Lucian-Zeev Herșcovici
Coroană iți vor da Doamne, îngerii din înălțimi,
Uniți cu oamenii, poporul Tău, din adâncimi.
Cu toții împreună sfințirea-ți vom striga,
Precum spuneau profeții: de trei ori o vom chema.
Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oștirilor,
Îl onorează întreaga lume a iubirilor.
Întreaga lume e plină de mărirea Lui,
Cei care îl slujesc și știu că altul ca El nu-i
Și ei îl preamăresc și spun:
Binecuvântat fie Numele Lui cel Bun,
Domnind peste întreaga lume, unde a fost, este și va fi,
Peste poporul Lui cu milă va domni.
Și toți uniți, Numele Tău binecuvântând,
De două ori, seara și dimineața „Ascultă, Israele” strigând.
Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru Unul este,
El este
Domnul nostru,
Părintele nostru,
Regele nostru,
Salvatorul nostru.
El ne va mântui a doua oară
Și ne va asculta cu mila Lui a doua oară, iară;
În fața tuturor ființelor, El spune:
V-am descoperit ca-n ziua începutului,
Să fiu Domnul Dumnezeu al vostru, al viitorului și trecutului.
Eu sunt al vostru Domn, Dumnezeu,
Pentru vecie, numai Eu.
Puternic ești Tu Doamne, al nostru Dumnezeu
Și tot așa vei fi oricând, mereu
Și ce puternic e Numele Tău pe pământ.
Dumnezeu este regele întregului pământ, El Cel Sfânt.
În acea zi Tu ești Unul, nu-i poveste
Și Numele Tău Unul este.
Și așa cum în Cărțile Sfinte scrie,
El va domni asupra lumii întregi, pe vecie!
În fiecare generație vom mărturisi mărirea Ta
Și vom sfinți Sfinția Ta de rege, așa.
Pe veci Te-om lăuda, Mărite Doamne Sfânt,
Căci rege sfânt ești pe acest pământ
Și vei domni în veci în lumea toată,
Împărăția Ta e sfântă și curată.
***
HAYOM ARAT OLAM (AZI E ZIUA ZĂMISLIRII LUMII)
Traducere de: Lucian-Zeev Herșcovici
Azi e ziua zămislirii lumii, toată
Creată de Tine, Doamne, cu al Tău cuvânt.
Azi Tu chemi la judecată,
Toate ființele de pe pământ.
Ca fiii Tăi, sau ca robi ne vom înfățișa
Și vom veni în fața Ta.
De vom veni în fața Ta ca fii,
Găsi-vom mila tatălui pentru copii.
În fața Ta ca robi de vom veni,
Cu ochii către Tine, cu speranță așteptând,
Ca o lumină judecata Ta o vom primi,
Mult Prea-Temute Doamne Sfânt.
