Péter DeményPéter Demény
09.11.2015

Un animal ubicuu

Iepurele Angora

de luminație am fost la bunica
i-am zis că am văzut un iepure angora în cimitir
n-a fost uimită
am văzut lucruri și mai cumplite mi-a zis
de pildă cum cad castanele pe mormîntul meu
și acum îmi vuiește capul
dar eu am tot stăruit cu iepurele acela
că e atît de mare și de blînd
poți să-l mîngîi cît vrei el tot nu se sperie
nu se plictisește nu fuge
așa sunt și eu mi-a răspuns
te-aș lăsa să-mi mai povestești una și alta
să mă mîngîi și pe mine
n-ai fost tu băiat rău
dar din păcate trebuie să mă întorc
pămîntul își cere drepturile
am sărutat-o pe creștet
mi-am luat rămas bun de la ea
și în drum spre ieșire am mîngîiat
acel iepure angora blînd

Fie-mi îngăduit să vorbesc aici despre o poezie de-a mea scrisă nu de mult. Și nu din punct de vedere ”axiologic” – nu se cade să-mi analizez propriul text. Interesant este cum am văzut iepurele acela în cimitir și după aceea la demonstrația de alaltăieri din Cluj.

Inițial am și vrut să fac un mănunchi din cele două experiențe, dar poezia (nu asta, ci poezia în general, fenomenul poezie) a vrut altfel. O doamnă mi-a scris pe Facebook cît de extraordinar este că pot scrie versuri în românește, dar eu nu simt asta pentru că am ajuns de mai mulți ani la etapa în care sunt dureri și amintiri care vor să ”iasă” în această limbă. Nu știu de ce, dar mă bucur. Am o singură problemă: nu le pot traduce eu însumi în maghiară. Așa că de data asta rubrica mea va fi unilingvă.