Péter Demény
Nu şi nu de Robert Șerban
piatră de râu să fi fost
nu cărămidă
sabie
nu teacă
Cuvintele nu sunt nici multe, nici puține – sunt exact atîtea cît are nevoie poetul. O poezie de patru versuri în două strofe e tot atît de lume cît o epopee în 2ooo de versuri.
Dar ce spune cel care vorbește? Nu vrea să fie de o utilitate cotidiană, nici de o liniște controlată. Piatra de rîu nu se sufocă printre alte cărămizi, stă liber și se scaldă în apa limpede; sabia zboară din teacă – teaca nu poate zbura nicăieri.
Nu vrea? Nu a putut fi. Este totuși asemeni cărămizii și tecii. Dorul se scaldă și zboară – realitatea stă și se sufocă. Dar în poezie, vorba lui Antal Szerb, contează nu realitatea, ci dorul.
***
Robert Șerban
Egyik sem
patak köve lettem volna
nem tégla
kard
nem hüvely
Vágy és valóság
Nem túl sok a szó, sem túl kevés – éppen annyi, amennyire a költőnek szüksége van. Egy két szakaszos, négy soros vers éppen annyira világ, mint egy kétezer soros eposz.
De mit mond a beszélő? Nem akar pusztán hasznos lenni, sem ellenőrzötten csendes. A patak köve nem fullad meg a többi tégla nyomása alatt, szabadon fürdik a kristálytiszta vízben; a kard kirepül a hüvelyből, a hüvely nem repül sehová.
Nem akar? Nem tud lenni. Mégiscsak olyan, mint a tégla és a hüvely. A vágy fürdik és repül – a valóság fulladozik és mozdulatlan. De a versben, ahogy Szerb Antal mondja, a vágy számít, nem a valóság.
