26 aprilie 1993. Curtea Supremă de Justiţie schimbă încadrarea juridică şi vine cu o nouă sentinţă, urmare a recursului extraordinar declarat de procurorul general în procesul membrilor fostului CPEx. Se renunţă la acuzaţia de complicitate la genocid şi se optează pentru acuzaţia de complicitate la omor deosebit de grav şi la complicitate la tentativă de omor deosebit de grav, pentru care inculpaţii sunt condamnaţi (după ce se casează sentinţele anterioare) la: Tudor Postelnicu – 7 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor, Ion Dincă – 15 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor, Emil Bobu şi Manea Mănescu -10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor.
– Curtea Constituţională decide că Academia Română are competenţa de a stabili normele ortografice ale limbii române. Deci â are câştig de cauză asupra lui î.
26 – 28 aprilie 1993. Vizita în România a membrilor (18 membri+5 invitaţi speciali din Croaţia, Cehia, Estonia şi România) Comisiei juridice şi pentru drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Această Comisie urmează să-şi dea avizul pentru admiterea României ca membru cu drepturi depline în Consiliul Europei. Oaspeţii se întâlnesc cu Ion Iliescu, Adrian Năstase, Oliviu Gherman, lideri ai grupurilor parlamentare, reprezentanţi ai minorităţilor, ai presei, ai MI, procuraturii, Ministerului de Justiţie.
27 aprilie 1993. Rezultatele (nedefinitive) ale referendumului de la 25 aprilie 1993 din Federaţia Rusă arată că 58,09% din votanţi au încredere în preşedintele Boris Elţîn, iar 52,88% îi aprobă şi programul de reforme. În schimb populaţia se pronunţă împotriva alegerilor prezidenţiale şi legislative anticipate.
29 aprilie 1993. Pentru a evita amplificarea nemulţumirii sindicatelor care au anunţat deja greva generală, Nicolae Văcăroiu, asistat de miniştri şi experţi se aşază la masa negocierilor cu reprezentanţii CNSLR, „Frăţia”, Cartel „Alfa”, BNS, Univers, Ceres. După 10 ore de discuţii nu se ajunge la nici un rezultat, iar liderii sindicali cer mediere din partea lui Ion Iliescu. A doua zi tratativele se mută la Cotroceni.
30 aprilie 1993. Miercurea Ciuc. La conferinţa primarilor şi consilierilor UDMR, se exprimă convingerea că numirea prefecţilor români în judeţele Harghita şi Covasna nu are semnificaţia unor măsuri administrative, ci politice, discriminatorii şi jignitoare la adresa minorităţii maghiare. Conferinţa a hotărât ca toţi consilierii maghiari să nu-şi prezinte demisia, ci să nu colaboreze cu prefectura.
5 – 6 mai 1993. Conform avertismentelor celor şase confederaţii sindicale – CNSLR, „Frăţia”, „Alfa”, BNS, Univers şi Ceres – se declanşează greva generală (5 mai), prima de după 1989. Se recurge la o nouă strategie, greva în cascadă, ceea ce înseamnă că sindicatele intră pe rând în grevă, asigurând o permanenţă a protestului. Rundele de negocieri din urmă cu câteva zile (29 aprilie cu Guvernul, 30 aprilie la Cotroceni, sub arbitrajul lui Ion Iliescu, apoi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi din nou la sediul Guvernului) i-au determinat pe liderii sindicali să dea semnalul pentru intrarea în grevă. Protocolul încheiat la 13 ianuarie 1993 cu principalele confederaţii sindicale n-a fost respectat, iar recentele tratative seamănă cu „un dialog al surzilor“ (Liviu Luca prim-vicepreşedinte al Cartelului „Alfa”). Înainte de începerea grevei, partidele din opoziţie dau publicităţii o Declaraţie-Apel, iar Emil Constantinescu, preşedintele CDR, o declaraţie în care sunt acuzate de grava situaţie structurile puterii pentru felul dezastruos în care au condus ţara şi pentru duplicitate în relaţiile cu sindicatele. Biroul Executiv Central al FDSN, prin Oliviu Gherman, reacţionează imediat şi într-un Comunicat apreciază că nu FDSN este duplicitar, ci partidele de opoziţie, care se pronunţă permanent pentru reformă dar, de fapt, „stimulează acţiunile de subminare a acesteia prin blocarea măsurilor preconizate de Guvern“. „Încurajând pe unii lideri sindicali să recurgă la greva generală, partidele semnatare ale Declaraţiei-Apel îşi asumă o mare şi grea răspundere în faţa naţiunii pentru consecinţele incalculabile ale unei asemenea acţiuni politice.“ Sindicaliştii consideră însă că partidele de opoziţie au avut mai degrabă o poziţie de expectativă faţă de acţiunile lor şi că este o greşeală să se califice demersurile sindicatelor drept antireformiste. După acest meci al declaraţiilor şi comunicatelor, după două zile de grevă care a părut indecisă sau prost organizată, în noaptea de 6 spre 7 mai se încheie un protocol între Guvern şi sindicate al cărui efect este suspendarea grevei. Liderii sindicali au obligat Guvernul să accepte o parte dintre revendicările lor (salariul minim pe economie garantat, acceptarea fondului de referinţă pentru salarii etc. ) şi au anunţat că, dacă obligaţiile asumate nu vor fi respectate, greva generală va izbucni din nou în luna iulie.
(sursa foto: eranews.ro)