Domnița Ștefănescu 
11 august 1994. La Cluj-Napoca, Ion Stoica, patronul firmei Caritas (societate de întrajutorare care primea anumite sume de bani de la cetăţeni, pentru ca după câteva luni să le restituie de 8 ori mai mult decât sumele depuse) a sistat de mai multe luni plăţile. Cei păgubiţi se organizează, sperând să-şi recupereze banii depuşi în conturile Caritasului. Dacă nu cu mult timp în urmă Ion Stoica era zeificat, iar cei care atrăgeau atenţia că totul e o înşelătorie, consideraţi un fel de duşmani ai bunăstării poporului, acum, păcăliţii îşi încep protestul împotriva lui Stoica printr-un miting de proporţii. Pe o pancartă chipul lui Ion Stoica atârnă într-o spânzurătoare, se ţin discursuri ameninţătoare, se fac planuri ofensive şi se ajunge la ideea că vina nu e numai a lui Ion Stoica, ci şi a oamenilor politici care au încurajat escrocheria pentru a lua ei înşişi sume exorbitante de la Caritas, în detrimentul simplilor cetăţeni. Atmosfera devine incendiară când adulatoarea de altă dată a lui Ion Stoica, iar acum liderul mişcării împotriva patronului Caritasului, Ana Potcoavă (numită de tovarăşii de luptă Ecaterina Teodoroiu de pe Someş), îşi începe discursul în care promite că se va face dreptate. Îşi va primi pedeapsa „hoţul” de Stoica, „molia scârboasă”, „escrocul cel mai avid al tuturor timpurilor”, dar şi cei care l-au încurajat: peuneriştii în frunte cu Gheorghe Funar, guvernanţii, unii ziarişti. Pentru a recupera banii depunătorilor, Ana Potcoavă are un plan în 35 de puncte. Unul dintre ele prevede că, dacă Stoica n-are de unde să dea banii înapoi, trebuie să-i dea Guvernul, şi nu oricum, ci indexaţi. Până la a da seama celor păgubiţi, Ion Stoica este acuzat oficial de înşelătorie (3 august) în cadrul unei acţiuni penale deja declanşate. Sesizările care au determinat începutul acţiunii penale conţin şi amănunte mai delicate: persoanele importante din Parlament, Garda Financiară, primării, poliţie, Parchete – au depus şi au ridicat preferenţial mari sume de bani. Mitingurile şi acţiunile de protest anti-Caritas vor continua şi vor lua amploare (unii manifestanţi aleg greva foamei).
– PUNR n-a uitat că a semnat un protocol prin care i se garantează accesul la guvernare, termenele limită pentru respectarea înţelegerilor fiind 1 februarie, apoi 1 iunie. PUNR şi-a pierdut însă răbdarea, dar mai face o încercare, a treia şi ultima: dacă până la 1 septembrie PUNR-iştii nu-şi vor ocupa locurile în Guvern, PDSR o să afle ce înseamnă o moţiune de cenzură care reuşeşte. Cel puţin Ioan Gavra este sigur de succesul moţiunii de cenzură pe care PUNR o poate promova la o adică.
12 august 1994. Guvernul amână, printr-o ordonanţă, termenul de aplicare a Legii fondului funciar până la sfârşitul lui 1996, obligat de evidenţa cifrelor: au fost eliberate până la data emiterii ordonanţei 27% din totalul titlurilor de proprietate pe care le aşteaptă mai ales ţăranii.
13 august 1994. „Opoziţia unită e mai importantă decât interesul de partid“ afirmă Nicolae Manolescu la întrunirea Comitetului Naţional al PAC care votează (25 voturi pentru, 14 împotrivă, o abţinere) semnarea actului adiţional la protocolul CDR. Chiar dacă prin această decizie, care îi nemulţumeşte pe unii membri ai Comitetului Naţional, PAC rămâne în CDR, partidul are multe reproşuri la adresa Convenţiei pe care ţine să le facă publice într-o declaraţie. Reuniunea Consiliului CDR din 3 august este considerată „o mică lovitură de forţă“ deoarece la acea dată mulţi lideri ai partidelor din CDR au absentat, iar cei care au votat n-au avut răgazul să analizeze actul adiţional, adoptat, după părerea PAC, în mod nedemocratic. Este apoi inadmisibilă – în viziunea PAC – campania declanşată împotriva acestui partid, acuzat de către celelalte formaţiuni din Convenţie că ar submina unitatea Opoziţiei. Cel care întreţine ofensiva împotriva PAC este Emil Constantinescu, iar ziarul România liberă îşi oferă paginile atacurilor împotriva partidului al cărui lider este acuzat că-şi direcţionează demersul politic în funcţie de ambiţia de a rivaliza cu preşedintele CDR. Tonul şi argumentele declaraţiei sunt aspre şi se încheie cu un ultimatum: dacă tot se invocă permanent ideea de unitate a Opoziţiei, atunci CDR trebuie să reprimească PNL „necondiţionat şi imediat“.
15 – 16 august 1994. Cu ocazia vizitei în România a lui Max Van Der Stoel, înalt comisar CSCE pentru minorităţi, UDMR prezintă un sumar al problemelor care preocupă minoritatea maghiară din România, începând cu Legea învăţămăntului, Legea minorităţilor naţionale şi sfârşind cu atitudinea considerată şovină a lui Gheorghe Funar.
– Emil Constantinescu pledează pentru constituirea unui grup parlamentar unic al CDR care să se manifeste ca şi cum ar aparţine unui singur partid. Autorul propunerii crede că atât activitatea parlamentară a Opoziţiei cât şi coeziunea sau coerenţa în interiorul CDR ar fi influenţate în bine de această transformare.
