Domnița Ștefănescu
6 aprilie 1992. Miniştrii de Externe ai României, Moldovei, Rusiei şi Ucrainei adoptă o Declaraţie în care sunt propuse soluţii pentru reglementarea situaţiei din Transnistria, printre care şi o hotărâre de încetarea a focului, la 7 aprilie, de dezarmare a populaţiei şi a formaţiunilor paramilitare.
7 – 8 aprilie 1992. Bosnia îşi proclamă independenţa pe fondul unor intense ciocniri armate în zona Sarajevo, între musulmani, croaţi şi sârbi. Ca urmare a situaţiei create se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul Bosniei Herţegovina al cărei Prezidiu (unde mai sunt reprezentaţi doar musulmanii şi croaţii) preia comanda apărării teritoriale a republicii, care depindea de armata federală. Noua denumire este Republica Bosnia şi Herţegovina, dispărând cuvântul „socialistă“. Prezidiul republicii îşi asumă exercitarea tuturor puterilor – inclusiv comanda apărării şi funcţiilor Parlamentului. Un acord de încetare a focului este imediat încălcat, semnalându-se lupte intense între croaţi şi musulmani pe de o parte şi între forţele sârbeşti şi armata federală pe de altă parte.
9 aprilie 1992. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), declară că tezaurul României, încă în păstrare în Rusia, a fost evaluat la 2 miliarde de dolari.
– FSN îşi reașază structurile de conducere; este validat Colegiul Director şi definitivată, prin alegeri, componenţa Biroului Executiv: Radu Berceanu, Adrian Severin, Bogdan Pătraşcu, Ion Aurel Stoica, Caius Traian Dragomir, Elena Dumitru. Despre celălalt FSN, care-şi adaugă formula de nobleţe „22 Decembrie“, Petre Roman are deja o părere formată: „[…] numele acestui partid îl considerăm că e o dublă uzurpare: şi FSN şi 22 decembrie, o minciună cu galoane roşii în cinci colţuri. FSN e unul singur!“.
– Ministrul Apărării Naţionale, generalul Niculae Spiroiu, le vorbeşte ziariştilor, în cadrul unei conferinţe de presă, despre situaţia arhivelor preluate de MApN în decembrie 89 şi ianuarie 90, din dispoziţia CFSN. De la fostul CC al PCR au fost recuperate documentele secţiilor de propagandă, scrisori şi audienţe, relaţii externe, gospodărie, militară, justiţie, arhiva istorică a CC şi a Consiliului Suprem al Dezvoltării Economico-Sociale. De la Departamentul Securităţii Statului s-a preluat o parte a dosarelor de la Direcţia a V-a (protecţia familiei Ceauşescu). Din 23 decembrie MApN a preluat toate arhivele MI, inclusiv pe cele ale Securităţii. Virgil Măgureanu, directorul SRI, a explicat şi ce s-a întâmplat cu ele: 35 305 cu acţiuni care lezau siguranţa statului se află la SRI; 15 110 dosare cu cazuri penale sunt în posesia Procuraturii Generale; 18 000 dosare cu cazuri politice au fost încredinţate Ministerului Justiţiei; 39 000 dosare au fost sustrase în timpul Revoluţiei, din care 20 000 au fost folosite de diverse publicaţii, iar 19 000 au fost scoase din ţară. Arhiva istorică a CC al PCR de 100 000 dosare a fost pusă la dispoziţia Arhivelor Statului.
11 aprilie 1992. În cadrul reuniunii Delegaţiei Permanente, PNL anunţă retragerea din CDR, în vederea unei înţelegeri strategice cu PNŢCD şi PSDR. Radu Câmpeanu crede că „o alianţă-mamut de tip CDR nu se mai justifică decât prin dorinţa celor foarte mici de a deveni… mari!“, CDR fiind valabilă doar pentru alegerile locale, când trebuiau găsiţi „oameni de importanţă locală“.
14 aprilie 1992. Aripa Iliescu devine partid. TMB înregistrează noua formaţiune sub denumirea de FSN-22 Decembrie, dar apar imediat contestaţii de la Asociaţia „21 Decembrie“, Asociatia „Jilava – 21-22 Decembrie“ şi FSN. Aceştia şi mulţi alţii consideră că noul FSN nu are dreptul moral să invoce, în chiar denumirea partidului, momentul 22 decembrie. Alături de transfugii din FSN-Roman, Ion Iliescu declară că noul FSN are toată autoritatea să includă particula 22 decembrie în denumire.
15 aprilie 1992. La reuniunea Convenţiei Naţionale pentru Instaurarea Democraţiei (CNID), PNL părăseşte practic CDR. Încrezători în steaua lor, liberalii privesc cu superioritate spre CDR faţă de care au un ascuţit spirit critic: nu sunt de acord cu listele comune de candidaţi pentru alegerile legislative propuse de CDR, nici cu platforma comună, nici cu angajamentul de guvernare comun sau cu proiectul de colaborare în Parlament şi nici atât cu hotărârea CDR de a susţine un unic candidat la preşedinţie. Un reproş pe care liberalii îl formulează cu satisfacţia de a şti că va avea ecou este alianţa UDMR cu CDR. Manevra conducerii liberale va stârni reacţii contradictorii nu doar în rândul simpatizanţilor acestui partid şi în opinia publică, ci şi printre liberalii de marcă. Emil Tocaci şi Sabin Ivan demisionează din grupul senatorial liberal.
14 – 15 aprilie 1992. Câteva publicaţii (Tinerama, România liberă ş.a.) publică documente din care pare să rezulte că Virgil Măgureanu a lucrat în DSS (Departamentul Securităţii Statului). Dezvăluirea produce senzaţie în lumea politică. Se declanşează imediat mecanismul declarațiilor, somărilor, luărilor de atitudine. Biroul de presă al SRI se simte obligat să dea explicaţii într-un Comunicat. Documentele sunt evaluate ca nerelevante, întrucât din ele rezultă doar că Virgil Măgureanu a lucrat 7 luni la Departamentul de Informaţii Externe (DIE), într-un birou de analiză-sinteză a informaţiilor venite din afara ţării. Se lansează şi opinia contrariantă că documentele publicate în presă nu provin din arhiva SRI, ci au fost sustrase de Gelu Voican Voiculescu. La o conferinţă de presă, Ion Iliescu îşi face cunoscută părerea în legătură cu cazul Măgureanu. Directorul SRI a fost odată doar stagiar, şi pentru scurt timp, la Departamentui de Informaţii Externe. Apoi, 10 ani a avut o poziţie critică la adresa vechiului regim din cauza căreia „a fost marginalizat (1 an) la Focşani“. Întrebat de un ziarist dacă ştie că Măgureanu a avut un an misiunea de a-l urmări, Ion Iliescu a declarat că nu crede în această supoziţie.
15 aprilie 1992. Departamentul de Stat al SUA avertizează Serbia că, dacă nu va înceta, până la 29 aprilie, ofensiva împotriva Bosniei Herţegovina, va cere o reuniune de urgenţă a CSCE pentru a fi luată în discuţie expulzarea delegaţiei sârbe. Liderii sârbi au atitudine de agresori, iar ţara lor va fi drastic sancţionată dacă armata federală va continua să sprijine forţele paramilitare, în ofensivă la Sarajevo. Imediat CSCE condamnă intervenţia Serbiei în Bosnia Herţegovina. Prezidiul Republicii Sârbe Bosnia Herţegovina lansează un ordin de mobilizare pentru apărarea teritoriilor revendicate de această Republică şi care reprezintă 65% din teritoriul Bosniei Herţegovina. Ca urmare a agravării situaţiei, în Bosnia Herţegovina soseşte emisarul ONU, Cyrus Vance.
