Ce credea odată Petre Roman despre Ion Iliescu

24 noiembrie 1992. Radu Theodoru, unul dintre membrii fondatori ai PRM şi vicepreşedinte organizatoric, îşi face cunoscut divorţul de acest partid căruia îi deplânge evoluţia într-o direcţie nedorită. Iar pe şeful partidului îl acuză de despotism, aroganţă, conformism asociat cu teribilism pamfletar, cult al personalităţii.

25 noiembrie 1992. PRM. nu întârzie să ia atitudine faţă de Radu Theodoru. Într-un comunicat al Comitetului Director acesta este etichetat drept denigrator al partidului şi al preşedintelui Corneliu Vadim Tudor, carierist cu stagii în mai multe partide, un cumul al insucceselor politice care i-au dereglat comportamentul (a aspirat la preşedinţia ţării, la funcţia de primar general al Capitalei şi senator de Argeş), un intrigant, sursă de stări tensionale. Inventarul păcatelor celui care cu numai două zile în urmă era vicepreşedinte al PRM pare nesfârşit: a subminat din interior PRM, stângist periculos cu o reţea proprie de informatori şi susţinători, adept al regimurilor dictatoriale de stânga cu care întreţine relaţii în detrimentul PRM, arogant, dispreţuitor, a împiedicat accesul în partid al unor elemente valoroase, are înclinaţii de dictator, are şi datorii faţă de PRM (300 000 lei), a folosit autoturismul şi munca dactilografei partidului ca şi influenţa lui Corneliu Vadim Tudor şi a partidului pentru a obţine, prin intervenţii, avansarea sa la gradul de general în rezervă etc. etc. Acuzaţiile vor continua. Radu Theodoru va fi ales la 27 noiembrie preşedinte al Partidului Unității Social Democrate (PUSD).

26 noiembrie 1992. Petre Roman afirmă, la o conferinţă de presă, că avem la conducerea ţării o echipă antireformă. Unul dintre exemplele cu care îşi susţine teza este chiar Ion Iliescu despre care mărturiseşte că a respins iniţial Legea fondului funciar pentru că aceasta ar distruge structurile colectivizate ale agriculturii – CAP-urile, IAS-urile etc. Preşedintele ţării ar fi preferat ca pământurile să fie date ţăranilor în folosinţă, nu cu titluri de proprietate.

– La prima conferinţă de presă pe care o onorează cu prezenţa, după alegeri, Ion Iliescu răspunde unor obiecţii formu­late la adresa Guvernului Văcăroiu şi a preşedintelui ţării. Guvernul, minoritar şi monocolor, este integral asumat de FDSN. Greşesc cei care neagă rolul statului în economie şi uită sau nu ştiu că Bill Clinton a venit la preşedinţia SUA cu un program de reabilitare a statului. Guvernul Văcăroiu nu este un guvern prezidenţial. Preşedintele ţării n-a facut nimic altceva decât să puncteze ce trebuie să facă acest Guvern. Ion Iliescu declară despre sine: „Eu am evoluat în timp şi sunt deschis şi democrat. Mie nu mi-e ruşine de trecutul meu, chiar de nomenclaturist, pentru că nu am nimic a-mi reproşa“.

26 – 27 noiembrie 1992. Şedinţa Consiliului CDR. Corneliu Coposu demisionează din funcţia de preşedinte al CDR şi-l recomandă, pentru această funcţie, pe Emil Constantinescu care obţine voturile necesare învestiturii. S-au abţinut de la vot PAC, PER, şi UMRL. Noul ales al CDR declară că va fi atent la orgoliile de partid din cadrul CDR şi la personalităţile accentuate ale multora dintre cei ce compun această coaliţie. Ca strateg al CDR, Emil Constantinescu mărturiseşte o primă intenţie – tentativa de a obţine sprijinul sindicatelor şi al organizaţiilor studenţeşti.

27 – 29 noiembrie 1992. Vizitează România Tom Lantos, congres­manul american ce s-a opus ca România să primească clauza naţiunii celei mai favorizate. Oaspetele se întâlneşte cu Teodor Meleşcanu, reprezentanţi ai UDMR şi ai unor partide din opoziţie. La sediul PNŢCD, la întâlnirea cu liderii CDR, Tom Lantos declară: „Dacă România va primi clauza naţiunii celei mai favorizate, aceasta se va datora pledoariei insistente a Opoziţiei“.

29 noiembrie 1992. Are loc prima vizită a unei comisii a Parlamentului României (condusă de Adrian Năstase) la Chişinău. Parlamentarii celor două ţări au discutat despre accelerarea integrării economice, sincronizarea legislaţiei, crearea unui spaţiu cultural comun şi a unui cadru stimulativ pentru regăsirea firescului în contactele directe dintre oameni. S-a convenit să se constituie o comisie interparlamentară Bucureşti-Chişinău, cu un număr egal de parlamentari din România şi Moldova şi care să activeze alternativ în cele două ţări.

1 decembrie 1992. Ziua Naţională a României. La 30 noiembrie parlamentarii se întâlnesc în şedinţă solemnă pentru a marca sărbătoarea. În toată ţara au loc manifestări – Serbările Unirii – consacrate evenimentului. Momentul de apogeu se consumă la­ Alba Iulia unde reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei au itinerarii distincte. Pentru a nu se întâlni a fost nevoie ca Opoziţia să-şi decaleze programul. „Nu putem participa alături de şeful SRI la o asemenea manifestare“ – explică Sergiu Cunescu. Atunci când Adrian Năstase, Mişu Negriţoiu, Virgil Măgureanu, Liviu Maior, Victor Opaschi au depus coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul şi au prezentat mesajele oficiale, ceilalţi – Emil Constantinescu, Corneliu Coposu, Vintilă Brătianu, Horia Rusu, Sergiu Cunescu, Constantin Ticu Dumitrescu – au depus coroane de flori în cimitirul Maieri. Emil Constantinescu a lansat Apelul de la Alba Iulia care îndeamnă la „unire, toleranţă şi solidaritate“, pentru refacerea României ca patrie comună care să-i cuprindă pe toţi cetăţenii şi să-i facă fericiţi. Cele două tabere s-au întâlnit la Catedrala Reîntregirii Neamului unde au asistat împreună la oficierea unei slujbe.

– La Cluj, maghiarii sunt nemulţumiţi pentru că primarul Gheorghe Funar a reinstalat pe statuia lui Matei Corvin inscripţia cu un text al lui Nicolae Iorga, dată jos în timpul Dictatului de la Viena: „Biruitor în război, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită”.

2 decembrie 1992. Liberalii continuă lupta. La şedinţa Biroului Executiv al PNL este pus în discuţie Grupul pentru Reformă Morală şi Politică a PNL şi acuzat de subminarea şi scindarea partidului. Din cei 20 de membri ai Grupului sunt excluşi din PNL Radu Stroe şi Valeriu Stoica. Imediat aceştia contraatacă. Ţinta este Radu Câmpeanu căruia îi aruncă în faţă mai vechi şi mai noi păcate: a cutezat să proiecteze o alianţă liberală în care să includă partide ca PUNR şi PDAR, iar înainte de alegeri nu vedea nimic rău în colaborarea la guvernare cu FDSN.