Domnița Ștefănescu7 septembrie 1992. Într-un comunicat al Biroului de presă al Preşedinţiei României, se anunţă că Ion Iliescu este dispus să angajeze un dialog la Palatul Cotroceni cu Lászlo Tökés, aflat încă în greva foamei.
8 septembrie 1992. Lászlo Tökés răspunde mesajului lui Ion Iliescu din 7 septembrie, cerându-i să revină în mod public la afirmaţia că greva ar fi o diversiune şi să accepte o discuţie cu toate organizaţiile ce posedă documente în care se află răspunsuri la problemele conţinute în scrisoarea deschisă pe care i-a adresat-o lui Ion Iliescu.
8 – 10 septembrie 1992. Mai multe organizaţii, ligi, federaţii, asociaţii naţionale şi internaţionale, precum şi persoane particulare îi cer lui Lászlo Tökés să renunţe la greva foamei. CDR, una dintre acestea, consideră că, deşi unele dintre motivele care l-au condus la o formă radicală de protest sunt întemeiate, totuşi momentul protestului, în plină campanie electorală şi în imediata apropiere a alegerilor, este greşit ales.
10 septembrie 1992. Parlamentarii sunt prinşi într-o nouă bătălie, cea pentru stema ţării. Mărul discordiei este oportunitatea prezenţei în stemă a coroanei de oţel. Legea privind stema ţării şi sigiliul statului (nr. 102, promulgată la 19 septembrie ’92) va fi adoptată în forma pentru care s-au luptat majoritarii, adică fără coroana considerată de ei un simbol monarhic, deci depăşit. Opoziţia a susţinut că „era unică în lume fiind un simbol al patriotismului român şi nu neapărat al monarhiei. Polonia şi Ungaria n-au îndepărtat-o, noi, da. Îndepărtarea a fost făcută cu ură şi teamă“. (Dan Berindei, preşedintele Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române) Dan Amedeo Lăzărescu afirmă că „s-a măcelărit blazonul ţării“ prin îndepărtarea coroanei.
11 septembrie 1992. Lászlo Tökés anunţă că încetează greva foamei, întrucât consideră că protestul său şi-a atins scopul. Una dintre dorinţele lui imediate şi mărturisite este să facă o vizită în comuna Hodac (Târgu Mureş) pentru a-l întâlni „pe fratele nostru Mihai Cofariu“.
14 septembrie 1992. Consiliul pentru refacerea PNL face publică o declaraţie ai cărei semnatari (disidenţi ai PNL, întemeietori şi membri ai altor partide liberale: Dinu Patriciu, René Radu Policrat, Cristian Zăinescu, Horia Rusu, Mihai Carp, Nicolae Sinescu, Daniela Crăsnaru, Horia Pascu, Sabin Ivan, Dumitru Călueanu, Mircea Curelea) anunţă că vor unitatea liberalilor sub deviza „Un PNL fără Câmpeanu”. Toţi îl consideră pe Câmpeanu autorul vrajbei liberale („un zero politic, un pseudoliberal – crede Dinu Patriciu), dar fiecare are reticenţe şi faţă de colegii din alte partide liberale pentru că „ei nu sunt adevăraţi liberali”.
12 – 14 septembrie 1992. Ion Iliescu vizitează pavilionul României din cadrul Expoziţiei de la Sevilla. În Spania este primit de regele Juan Carlos şi de regina Sofia şi are o întâlnire cu premierul Felipe Gonzales. Continuându-şi turneul în Italia, cea mai importantă întâlnire este aceea cu Papa Ioan Paul al II-lea (România a reluat relaţiile cu Vaticanul, întrerupte în 1948). În Italia Ion Iliescu are întrevederi şi cu preşedintele ţării Oscar Luigi Scalfaro şi cu premierul Giuliano Amato.
15 septembrie 1992. Gheorghe Funar, aspirant la fotoliul prezidenţial şi aflat în elanul indus de campania electorală socoteşte că Timişoara este o redută care poate fi cucerită. Şeful PUNR descinde în oraşul martir, dar îi prinde pe timişoreni într-o dispoziţie proastă. În loc să-l aplaude şi să-i promită votul lor, aceştia îl huiduiesc, îl apostrofează, îl fugăresc, punându-i în pericol integritatea fizică. Pentru a se salva, Gheorghe Funar se baricadează în Catedrala oraşului şi, după câteva ceasuri de aşteptare încordată, iese din lăcaşul sfânt sub escortă, printr-un loc ferit de mânia mulţimii. Spre deosebire de Ion Iliescu, liderul PUNR reuşeşte să se stăpânească şi chiar să-şi păstreze umorul, chiar dacă purtătorul său de cuvânt va declara că a fost vorba despre o „tentativă de atentat”. În zilele următoare, necazul lui Funar va fi deplâns de toată lumea, inclusiv de candidaţii la preşedinţie, iar presa va evoca episodul minut cu minut. Protagonistul incidentelor încearcă să mai tempereze avântul celor care au dat o amploare exagerată afrontului ce i s-a adus de către timişoreni: „Eu m-am ales cu o piatră în cap care m-a lovit tangenţial, din fericire. Nu e cazul să ajung la Cotroceni cu cucuie”.
Sursa foto: adevarul.ro
