Domnița Ștefănescu
21 aprilie 1993. După dezbateri uneori furtunoase este adoptată Legea bugetului de stat pe 1993 (venituri – 2 185 miliarde lei; cheltuieli -2.611,2 miliarde lei; deficit bugetar – 42,6 miliarde lei). Se prevede o creştere economică zero, se are în vedere eliminarea totală a subvenţiilor, de la 1 mai, la produsele şi serviciile de bază pentru populaţie, dar şi indexarea salariilor şi pensiilor. Înaintea votării legii, deputatul Gheorghe Cristea (PNŢCD) citeşte o declaraţie prin care se anunţă că Opoziţia nu va vota bugetul pe care-l consideră inacceptabil, din mai multe motive: creşterea zero e irealizabilă; repartiţia cheltuielilor pe domenii de activitate nu confirmă intenţia Guvernului de a continua reforma; apare intenţia Guvernului de a rectifica bugetul în cursul anului ceea ce transformă Parlamentul într-o anexă a Guvernului. Opoziţia intenţionează să conteste unele articole din lege printr-o sesizare la Curtea Constituţională. (De exemplu, articolul nr. 39 care dă dreptul Guvernului, prin Ministerul de Finanţe, să ridice din conturile agenţilor economici sumele pe care le datorează statului.)
– Ministerul de Finanţe destituie echipa de conducere a Gărzii Financiare. Generalul Gheorghe Florică, fostul comisar-şef al acesteia, declară că nu cunoaşte cauzele demiterii pentru că nu i s-au comunicat de către ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, dar crede că a cam deranjat SRI şi nişte firme importante. Nicolae Ulieru, purtătorul de cuvânt al SRI, neagă supoziţia generalului Florică. Ulterior (pe 22 aprilie), acesta este eliberat din funcţie prin decizia Guvernului, în locul lui fiind numit locotenent-colonelul Gică Dănilă, despre care unele publicaţii susţin că ar fi apropiatul familiei Stolojan. Fostul comisar-şef al Gărzii Financiare va declanşa un scandal pe termen lung, încredinţând presei informaţii în legătură cu implicarea unor persoane cu funcţii de răspundere în combinaţii şi afaceri dubioase.
23 aprilie 1993. În cadrul unei conferinţe de presă, PRM adresează o scrisoare deschisă lui Ion Iliescu. Corneliu Vadim Tudor e din nou sever cu preşedintele ţării, pe care-l consideră „lipsit de demnitate“, prea receptiv la tendinţele sionismului mondial de a culpabiliza ţări şi popoare pentru a conduce umanitatea fără nici un fel de opoziţie. Corneliu Vadim Tudor consideră că Ion Iliescu e pe cale de a angaja ţara pe o pantă primejdioasă deoarece evreii l-au adus la putere, unii îl cheamă la ordine, dar îl menţin în scaun cu preţul ruinării României. În presă au apărut comentarii în legătură cu o afirmaţie a lui Ion Iliescu. Întrebat la întoarcerea din America, de către un ziarist, de ce a purtat (singurul dintre demnitari) chipiu la ceremonia de inaugurare a Muzeului Holocaustului, preşedintele ar fi răspuns că i-a fost frig. În Senat, Adrian Păunescu îi cere lui Ion Iliescu să explice naţiunii, prin intermediul Parlamentului, ce s-a întâmplat la Washington în „săptămâna umilinţei noastre“.
– La şedinţa Guvernului, Nicolae Văcăroiu prezintă forma definitivă a hotărârii prin care, de la 1 mai 1993, sunt eliminate subvenţiile de la buget la o serie de produse şi servicii destinate populaţiei. Programul creşterii preţurilor şi acordarea de compensaţii sunt anunţate şi la şedinţa Consiliulul Naţional al FDSN. (Pâinea de la 20 lei ajunge la 90 lei, laptele de la 16 la 80 lei, energia electrică de la 6 la 28 lei kilowatul.) Guvernul consideră că gradul de acoperire a creşterii preţurilor este de 103,4% şi e valabil pentru 92% din populaţie.
23 – 25 aprilie 1993. Timişoara. Congresul PAC se desfăşoară într-o atmosferă încordată din cauza recentelor demisii şi a presiunii în legătură cu clarificarea orientării doctrinare a partidului. Deşi Nicolae Manolescu, președintele partidului, se pronunţă pentru ruperea relaţiilor cu grupul demisionar al lui Stelian Tănase, neoliberalismul susţinut de acesta câştigă adeziunea congresmenilor care hotărăsc că PAC este un partid de orientare neoliberală a cărui ideologie se bazează pe valorile civismului, democraţiei şi moralei. Este adoptat Statutul PAC şi sunt aleşi membrii structurilor de conducere: preşedinte – Nicolae Manolescu; vicepreşedinte – Nicolae Ţăran; 47 de membri în Comitetul Naţional.
24 aprilie 1993. Petroşani. La iniţiativa sindicatelor miniere conduse de Miron Cozma se formează Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) la care aderă 9 confederaţii: Sindicatele Miniere din România, Ceres, Cosin, Hercules, Consilva, Avram Iancu, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din Cooperatia Meşteşugărească, Alianţa Confederativă Intersindicală „15 Noiembrie“ Braşov, Confederaţia Sindicatelor din Cooperaţia de Consum şi Credit. Conform declaraţiilor, iniţiativa constituirii noii forţe sindicale se justifică prin necesitatea stabilirii unor strategii noi şi comune, în relaţiile cu Parlamentul, Guvernul şi patronatul, dar şi prin voinţa de a se recupera şi administra patrimoniul fostului UGSR. Miron Cozma crede că nou născuta Confederaţie poate pretinde moştenirea UGSR pentru că adună 80% din totalul sindicaliştilor români.
(sursa foto: enational.ro)
