Adversarii lui Boris Elțîn dau șah

20 martie 1993. Moscova. Boris Elţîn anunţă introducerea administraţiei prezidenţiale directe şi organizarea unui referen­dum prin care preşedintele ţării, vicepreşedintele Alexandr Ruţkoi (care nu-l susţine pe Boris Elţîn) şi Congresul Deputaţilor să primească sau nu un vot de încredere. Referendumul e programat să aibă în vedere şi proiectul noii Constituţii şi o Lege electorală. Boris Elţîn îl acuză pe Ruslan Hasbulatov că încearcă să aducă din nou la putere fosta partidocraţie a PCUS şi să reînceapă războiul rece cu Occidentul. La originea crizei din Rusia stă, după Boris Elţîn, contradicţia dintre aspiraţiile spre democraţie ale poporului şi vechiul sistem bolşevic antipopular care doreşte să-şi recâştige poziţiile. Ruslan Hasbulatov convoacă în sesiune extraordinară Parlamentul care se pronunţă împotriva hotărârilor anunţate de Elţîn. Încercând să pară stăpân pe situaţie, Elţîn asigură că nu va exista o a doua Revoluţie din Octombrie. Au loc mari demonstraţii pro şi contra Elţîn. Lui Eduard Şevardnadze i se pare că Rusia e în pragul războiului civil.

La Bucureşti, Ion Iliescu şi Guvernul dau declaraţii de susţinere a hotărârilor lui Elţîn, iar la Moscova, Parlamentul, întrunit în sesiune de urgenţă, cere Curţii Constituţionale să se pronunţe în legătură cu decizia lui Elţîn privind instituirea regimului prezidenţial.

22 – 23 martie 1993. Alexandr Ruţkoi refuză să semneze decretul care instituie regimul administraţiei prezidenţiale directe. Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse dă verdictul de neconstituţionalitate a deciziei lui Elţîn privind instituirea administraţiei prezidenţiale în ţară.

24 martie 1993. Guvernul hotărăşte să înfiinţeze Consiliul pentru Minorităţi Naţionale al cărui conducător e desemnat Viorel Hrebenciuc, secretarul general al Guvernului. La şedinţele acestui for al minorităţilor urmează să participe câte doi reprezentanţi ai organizaţiilor etnice legal constituite.

– Dan Ioan Voşloban este numit prefect al Judeţului Covasna, iar Vlad Adrian Căşunean prefect în judeţul Harghita. Prin această hotărâre se revine la prevederea constituţională de numire a unui singur prefect (existase propunerea de a se numi doi prefecţi în aceste judeţe, unul român şi altul maghiar). UDMR va protesta în Senat (şi nu numai) împotriva acestor numiri (29 martie).

25 martie 1993. Deputata Leonida Lari (PNŢCD), poetă din Republica Moldova, îşi prezintă public demisia din partid. PNŢ-iştii au fost contrariaţi de atitudinea critică a Leonidei Lari faţă de moţiunea de cenzură, dar au hotărât „s-o ierte pentru că reprezintă Basarabia“. „N-am nevoie de iertarea lor“ a decis Leonida Lari, anunţându-şi demisia şi statutul de independentă în viitor. Nu peste mult timp poeta se va apropia de PRM.

26 martie 1993. Are loc Congresul de constituire a Partidului Naţional al Reîntregirii (înscris la TMB prin decizia civilă nr.58 din 28 decembrie 1992), care preia o parte dintre membrii Asociaţiei culturale „Pro Basarabia şi Bucovina“. Participă delegaţi din 57 de filiale locale. În Rezoluţia adoptată se declară că scopul activităţii partidului e reîntregirea ţării prin alipirea teritoriilor româneşti Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Se adoptă sigla partidului (harta României Mari în interiorul căreia se găsesc Traian, Decebal şi Columna de la Roma) şi imnul Pe-al nostru steag e scris unire!.

26 – 29 martie 1993. Congresul Deputaţilor Poporului din Federaţia Rusă aprobă organizarea unui referendum (25 aprilie) prin care să se afle părerea populaţiei în legătură cu încrederea în preşedintele Elţîn şi în programul său de reformă politică şi so­cială pe anul 1992, ca şi cu necesitatea convocării de alegeri prezidenţiale şi legislative anticipate. În stradă creşte numărul celor care demonstrează în favoarea lui Elţîn. Cu toate acestea preşedintele Rusiei e obligat să renunţe la inițiativa sa de a intro­duce administraţia prezidenţială directă şi să se aşeze la masa tratativelor cu conservatorii sprijiniţi de Hasbulatov şi Ruţkoi. Conflictele dintre ei nu se sting însă, ci se cronicizează într-o formă atenuată.

29 martie 1993. Nicolae Manolescu, preşedintele PAC, primeşte de la un grup de membri din conducerea partidului o „scrisoare de neîncredere“ pe care o pune în discuţia Comitetului Naţional. Urmarea: cei 4 semnatari ai scrisorii – Stelian Tănase (vicepreşedintele partidului), Călin Anastasiu, Dan Grigore şi Emil Tocaci – îşi anunţă demisia.

(sursa foto: wikipedia.org)