Literatura de aziLiteratura de azi
02.08.2018

La mulți și buni ani! pentru Marcel Iureș

Până la urmă, ce trebuie să facă un om? Să se trezească, să se spele, să se închine, să-şi hrănească copilul şi apoi să muncească. Dacă se poate, măcar să respecte trei din cele 10 porunci. Dacă te uiţi la lista de reguli şi la cea de datorii, vei vedea că pe prima ai „dreptul să înveţi, dreptul la informare”, iar pe a doua, ai „obligaţia să înveţi, datoria să te informezi”. Despre o astfel de iubire de ţară vorbesc. Nu despre aceea declarată la televizor de cei care se simt responsabili să ne înveţe, să ne educe, doar pentru că declară public că îşi iubesc ţara mai mult.

*

Libertatea e ceva tragic. Nici nu are rost să vorbim despre ea pentru că suntem afundaţi cu toţii, omenirea, în subsolul subsolului închisorii non-libertăţii. Înotăm într-o chestie pe care ne-am creat-o, o mare artificială care e plină de dependenţă, sclavie şi aservire.

Marcel Iureș

(sursa foto: unica.ro)