A fost sau nu a fost Bogdan Petriceicu Hasdeu mason? (I)

„M-am întrebat pe mine-însumi și mi-am respuns mie-însumi pentru mie-însumi; dar am respuns d’a-dreptul prin însăși firea lucrurilor, prin experimentele cele mai lămurite, cele mai ne’ndoiose ale mele și ale altora mai buni decât mine, fără Buddha, fără Zohar, fără Agrippa sau Paracelsus, fără încurcături de cifre și de semne cabalistice sau franc-masonice, fără nici un fel de occultism, de care Dumnezeu să mă ferească pe viitor, după cum m-a ferit până astăzi.”

B.P. Hasdeu – Sic Cogito

Am fost de nenumărate ori la Castelul din Câmpina. Nu de puține ori, mi-a fost dat să aud: „este plin de simboluri masonice!” Când am întrebat-o pe o turistă – încrezătoare în ceea ce zicea – care sunt acelea, nu știa să le identifice, dar m-a lăsat cu impresia că se găsesc „peste tot”, pentru că „așa zice lumea”. „Bine-bine, dar dacă sunt la tot pasul, ce reprezintă acestea? Care este rostul lor acolo?”

Tocmai ea și mulți alții ca ea, care lansaseră asemenea informații, nu căutau răspunsuri, se hrăneau doar cu ideea de mister. Pentru mine, fiecare vizită la fața locului năștea tot mai multe nelămuriri. Cum nu exista o istorie scrisă a muzeului, iar ghizii erau de fapt niște roboți vii, meniți doar să reproducă perfect ceea ce fuseseră programați, subiectul acesta era tabu, departe de a fi lămurit.

Apoi, am fost la cimitir. Am intrat în mormânt, de câteva ori, de fiecare dată însoțită de câte o prietenă, altfel mi-ar fi fost teamă în acel pustiu. Identificasem un pasaj din Sic Cogito, unde Hasdeu reprodusese o scriere după Ionescu-Gion, care spunea: „Templul se închide numai noaptea și când timpul e urât; de altmintrelea e deschis tot-d’a-una, și nu e zi dela Dumnezeu în care să nu se pogoare în acest luminos sub-pământ zecimi de ființe din toate straturile societății.” Cu alte cuvinte, mormântul fusese creat special pentru a fi arătat lumii. Așa am prins curajul de a-i desface capacele, lăsând lumina să abunde locul, permițându-mi să-i contemplu fiecare detaliu, chiar din interiorul lui.

Ultima mea vizită la Cimitirul Șerban Vodă fusese cea mai prolifică, în materie de gânduri. Într-un moment în care prietena mea era plecată până la cișmea să aducă apă pentru flori, stând singură în fața micului coșciug de pe altar, fascinată de fiecare detaliu arhitectonic, deodată, mă trăsnise întrebarea: „Oare Iulia i-a dictat în ședințele de spiritism chiar absolut tot ce-i aici sau Hasdeu și-a adjudecat puțina libertate de a completa anumite amănunte pentru a desăvârși monumentul?” – cunoscut fiind faptul că acesta obișnuia să intervină în tot ce se întâmpla în jurul lui. Și așa mi-am amintit de castelul „plin de elemente masonice”, care fusese construit tot după indicațiile obținute în timpul ședințelor de spiritism, dar despre care Hasdeu nu mai povestise într-o altă carte de-a lui, cu excepția însemnărilor sale în urma comunicărilor primite din lumea de dincolo. Dacă misterul mormântului pare oarecum lămuritor în celebra carte, Castelul este îngropat adânc în tot felul de speculații și istorii care cu greu pot fi verificate. Și totuși, dacă este adevărat, iar edificiul din Câmpina este plin de simboluri masonice, deși nimeni nu povestește oficial despre acestea, o fi oare și mormântul la fel?

De aici, un întreg lanț de întrebări. „Știa Hasdeu că utilizează simboluri masonice? Era conștient de semnificația acestora?” Bine, el a afirmat că i-au fost dictate în ședințele de spiritism, dar dacă ar fi fost așa, deslușise mesajele? De aceea trebuia să verific. „Ascund oare aceste detalii mesaje criptice, dincolo de timp? Apoi, reprezintă un limbaj dedicat doar celor inițiați, ori sunt pentru toată lumea? Dar dacă ar fi pentru noi toți, de ce nu avem acces și ni se permite să vehiculăm speculații?” Fiecare întrebare mă îndepărta tot mai mult de șansa cunoașterii și speranța lămuririi.

Citisem că mormântul Iuliei fusese primul monument spiritist din lume. Castelul de la Câmpina a fost primul templu din lume dedicat spiritismului. Hașdeu a realizat de două ori ceva primordial, ceea ce denotă nu doar genialitate, ci ceva mult mai mult, de dincolo de suprem, întrucât de unul singur nu ar fi reușit o astfel de performanță. Mai mult ca sigur, tatăl a beneficiat de multă informație din partea Iuliei, având în vedere relația dintre ei și mai ales dragostea ce-i unea. Este o simplă deducție, bazată pe teoria invocată de însuși Hasdeu în capitolul despre „Telegrafia iubirii” din Sic Cogito, greu de dovedit pe calea experimentală, metoda atât de preferată de către ilustrul savant.

În timp ce mintea-mi țesea urzeli din care să inițiez direcții pentru a descoperi răspunsuri, acolo, în interiorul monumentului funerar, am avut o ultimă revelație: „După ce i-a murit fiica și-ar fi dorit, mai mult ca sigur, să moară. Dacă a gătit mormântul pentru el, nu doar pentru ea? Dacă există acolo elemente masonice, oare sunt cumva acestea mesaje care se pot transmite fraților de comunitate, dincolo de timp?”

Plecasem de la cimitir hotărâtă să întreprind eforturi pentru a răspunde tuturor acestor întrebări și altora care se nășteau pe parcurs. Adică mi-aș fi dorit până la urmă să mă lămuresc dacă „gura lumii adevăr grăiește”, și anume era Hasdeu mason sau doar un foarte bun cunoscător al simbolurilor?

Așadar, din respect pentru el, m-am încumetat să studiez această problemă, dar nu oricum, ci așa cum i-ar fi plăcut, anume pe calea „științifică”, identificând dovezi. Încă din capul locului, am căutat să privesc problema cu detașare, fără a pleda în favoarea sau defavoarea unei idei, întrucât nu cunosc mai mult decât ce am auzit de la alții, care plasează masoneria în zona teoriei conspirației sau a „pactului cu diavolul”.

Nu mi-am propus sub nicio formă elaborarea unui produs intelectual perfect, am urmărit doar să mă lămuresc și să-mi potolesc curiozități printr-un efort pe cont propriu, care să mă lumineze dincolo de fanteziile ori speculațiile celor ce „le știu pe toate”. Așadar, din postura mea de profan, neinițiat, am purces la o documentare serioasă, am studiat cărți, cumpărate de mine sau oferite (chiar de inițiați) spre citire, am explorat Internetul, iar pentru a evita erori, am apelat la cei care sunt în măsură să răspundă unor întrebări pertinente, atât cât le este permis. În mod surprinzător, contrar așteptărilor mele, am întâmpinat oameni cu deschidere, dispuși să aducă lumină, cât să nu mai orbecăi atât prin întunecimea misterului. Toate informațiile au fost bine primite, întrucât fac parte din acea categorie de oameni dispuși să descopere adevărul fie că-mi place sau nu, spre deosebire de alții care vor să audă sau să li se confirme doar adevărul lor.

Așadar, a fost sau nu Bogdan Petriceicu Hasdeu mason?

Oficial, nu există vreo dovadă a inițierii lui consemnată undeva. De altfel, numele lui este menționat de foarte puține ori în literatura de specialitate. Astfel, Paul Ștefănescu scrie că membrii Lojei „Înțelepții din Heliopolis” au votat un modest ajutor bănesc de 1000 lei pentru a-l ajuta să publice lucrarea „Istoria Critică a Românilor”. Tot acest autor spune că în anul 1934 a fost înființată la Chișinău loja care poartă numele marelui cărturar, în timp ce Horia Nistorești-Bălcești menționează anul 1930 de constituire a respectivei loji. În rest, numele de Hașdeu, Hâjdeu, Hăjdău, Hijdeu, Hăjdeu, Hasdeu, Petriceicu ori Petriceico NU figurează în Ordinul Masonic Român.

Cam atât se știe despre Hasdeu în contextul masonic. Loja „Înțelepții din Heliopolis”, cea care i-a acordat finanțare, a fost înființată oficial în anul 1863, la data de 18/30 noiembrie, prin autorizarea Marelui Ordin al Franței. Inițial, gruparea a funcționat ca o societate literară sau politică; din aceasta, s-a înființat la București o societate denumită „Progresul” ai cărei membrii se opuneau lui Alexandru Ioan Cuza – ruda îndepărtată a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Se știe că inițial, Hasdeu fusese împotriva celor care l-au izgonit pe Cuza, ulterior declarându-se în favoarea monarhiei germane. Deși a primit bani din partea acestei loje, nu figurează ca fiind membru în ea.

Interesant este că idolul lui, cel care fusese, printre multe altele, directorul Arhivelor de Stat – funcție pe care o preluase în timp și Hasdeu – Ion Heliade Rădulescu, era mason încă din 1843, devenit în 1861 Mare maestru al Marii Loji Steaua Dunării. În momentul în care acesta a murit, Hasdeu fusese desemnat să se ocupe de construirea unui monument dedicat marelui om de cultură. De asemenea, nașul Iuliei Hasdeu, Ion C. Brătianu, bun prieten cu Hasdeu, era mason încă din anul 1846, ca membru al Lojei Athenée des Etrangers (Paris), devenit în 1857 membru fondator cu grad 27 în Loja Steaua Dunării. Un alt aspect ce merită a fi menționat, este că la Paris, încă din 1843, exista o filială masonică a „Frăției” denumită „Societatea Studenților Români”. Cum cel care purta cvasi-pseudonimul Gheorghe Ionescu-Gion, discipolul lui Hasdeu, cel care ar fi trebuit să-i fie ginere, se întorsese din capitala Franței cu titlul de doctor în litere și filozofie, în anul 1884, nu-mi dau seama dacă acesta este vreunul dintre cei doi Ionescu G. inițiați în anul 1883 menționați de Ordinul Masonic Român. În orice caz, mulți dintre cei apropiați lui Hasdeu, dușmani ori prieteni, erau masoni recunoscuți.

Cam aceasta este, foarte pe scurt, istoria masonică oficială a lui Hașdeu. Deși nu a avut un statut oficial consemnat, există articole care alimentează suspiciuni, uneori vehiculate chiar între membrii acestei societăți, cum că ar fi fost totuși mason. De aici începe investigația mea. Am urmărit să înțeleg dacă Hasdeu fusese un profan documentat ori mason neconsemnat – în sensul că poate istoria sau oameni „binevoitori” ar fi șters dovada inițierii lui, cu scopul de a-l menține în sfera naționalistă, a românismului pur, deși el era un om cu foarte multe relații în străinătate. Există toate motivele pentru a-mi alimenta suspiciuni de toate felurile. Traseul vieții lui, apărând dintr-o Moldovă rusească, într-o Moldovă românească, ocrotit în permanență de oameni importanți ai epocii, apoi episodul în care fusese destituit din învățământ pentru o nuvelă indecentă și ajutorul oferit de ministrul cultelor pentru a se muta la București direct în mijlocul elitei societății, când încă era foarte tânăr. O explicație pentru această șansă ar fi aceea de a avea, într-adevăr, rădăcini nobile, chiar dacă nu era deloc bogat. Poate nu întâmplător se bucura de un tratament preferențial, tocmai datorită faptului că era rudă cu Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Moldovei și al Țării Românești – al cărui statut masonic este, de asemenea, pus la îndoială. Singura sursă care deține o astfel de informație citează o lojă inexistentă „Steaua Dunării” din Galați, unde acesta ar fi fost chiar venerabil, în 1859. S-ar putea ca această schimbare, uite loja-nu e loja, să aibă legătură directă cu abdicarea domnitorului și cu exilul său. Este interesant cum asupra celor două personalități, a căror legătură nu este deloc întâmplătoare, planează suspiciunea de a fi masoni, fără a exista vreo dovadă în acest sens.

Un alt aspect demn de nu fi neglijat este felul în care Hasdeu făcea mereu rost de bani pentru a întreține două case (a sa, unde locuia și cea de la Paris, unde trăiau Iuliile lui), uneori cu servitori sau bone, a-și susține familia, a publica sau a călători în străinătate, câteodată perioade însemnate, în condițiile în care veniturile sale erau modeste. În corespondența cu fiica sa pomenea de împrumuturi, de „încurcături”, sursele istorice susțin că obișnuia să fie urmărit mereu de cămătari, dar de fiecare dată reușea să se descurce, uneori oferind explicații supra modului în care s-a organizat, alteori nu, dând frâu liber unor minți pline de imaginație.

De asemenea, o altă suspiciune mi-o trezește felul admirabil în care a fost ajutat de către personalități din lumea științifică europeană în momentul în care a publicat post-mortem volumele Iuliei, cu articole în reviste sau în conferințe internaționale; gestul acestora a fost parcă mânat dincolo de idealurile care depășesc compasiunea umană, emanând impresia unei datorii morale.

Până acum am adaptat „folclorul” masonic la contextul personalității asupra căreia mă concentrez. Dar ca să evit această tactică, deloc corectă, a fost necesar să intru în miezul problemei și să studiez cu foarte mare atenție, pentru că informațiile odată adunate mi-au schimbat radical perspectiva gândirii. Dacă cineva urmărește să înțeleagă ce este masoneria, cum funcționează, n-are decât să procedeze ca mine, să citească și iar să citească, păreri pro sau contra și apoi să tragă concluziile proprii. După ce m-am documentat, am pregătit o serie de întrebări ale căror răspunsuri ar fi trebuit să mă lămurească ce era de fapt cu Hasdeu și pe care le voi dezvălui în articolul de data viitoare.

(va urma)

Surse:

B. P. Hasdeu (1895) – Sic Cogito – Editura Librăriei Socecu, București,

Paul Ștefănescu (1999) – Istoria francmasoneriei române – Editura Miracol, București

Horia Nistorești Bălcești (1993) – Ordinul Masonic Român – Casa de Editură și Presă „Șansa” S.R.L., București

(sursa foto: campinaph.ro)