Adrian Sângeorzan
Vechii greci vorbeau de eros și tanatos. Dragoste și moarte. Moartea care a apărut odată cu înmulțirea sexuală și care va urma fără greșeală nașterii. Înainte o celulă se dividea la nesfârșit creând celule identice și viața putea continua așa la nesfârșit. Din împreunarea sexuală a doi indivizi va rezulta un alt individ,complet diferit care la sfârșit va trebui să moară pentru a face loc altora. În lumea în care am trăit prima mea viață, sexul în sine putea duce la dezastru.
Când au dispărut și prezervativele chinezești de pe piață am priceput că ușa se va strânge și că, într-un fel sau altul, au dat deja buzna peste noi în case, în dormitoare, în viața noastră intimă. Cam tot atunci a apărut noul amendament în vechea ”lege a natalității” prin care vârsta de la care o femeie avea voie să nu mai procreeze și să solicite un avort era de 45 de ani sau cel puțin patru copii născuți. Până atunci limita fusese de 40 de ani. Femei cu păr cărunt, unele bunici, erau forțate să nască până aproape de menopauză. Contracepția fusese complet abolită odată cu scoaterea prezervativelor de pe piață.
Pe la începutul anilor 80 am fost trimis să țin conferințe în licee sau întreprinderi pentru a le vorbi femeilor despre contracepție, fertilitate și despre alte probleme ale aparatului genital. Apoi le-au suspendat și au redus chiar și capitolele de anatomie și fiziologie genitală din manualele de liceu. Partidul care voia cât mai mulți copii conta pe instinctul sexual. Steriletele erau interzise și nici nu se găseau, chiar dacă se puteau cumpăra pe sub mână de la cei care le aduceau din străinătate. Trebuia să știm cât mai puține despre reproducere, deși ne obligau să ne reproducem Am trăit jumătate din viață, cea a tinereții, într-o lume absurdă, într-un fel de experiment care a durat peste 20 de ani.
Deși regimul făcuse tot ce-i stătuse în putere să ne îndoctrineze, să ne înfometeze, să ne spele pe creier științific, să ne sădească sămânța fricii în suflet de la naștere, iar mai apoi chiar să ne scadă libidoul, cu toate aste nu am ajuns impotenți sau frigide și nici un popor de alienați. Văd mult mai multă disfuncție sexuală acum, aici în America și incomensurabil mai multă alienare în țara abundenței, a libertății, a consumerismului și al corectitudinii politice. Cum se explică paradoxul uni libido mai crescut într-o lume săracă, fără speranță, fără pretenții? Nu cred că România comunistă ar fi cel mai bun și singurul exemplu în acest sens. Urmăresc sute de cupluri tinere pe care le învăț și le ajut cum să facă copii pe care apoi îi nasc. Îi învăț, după aceea, cum să nu facă copii, apoi încerc să-i ajut și să-i conving să aibă relații sexuale din nou, atunci când la numai treizeci și ceva de ani ajung, nu impotenți nici frigide, ci pur și simplu blocați mental, intimidați și copleșiți de viată într-atât încât uită de atingere, de mângâiere, de dragoste și sex. Soțiile sau iubitele vin la mine și-mi spun că nu mai simt nimic și să nu le mai întreb de contracepție pentru că o fac doar de câteva ori pe an… Și atunci cu totul întâmplător.
***
Trăim într-o lume fără iubire romantică, fără sentiment și asta e cauza scăderii libidoului și a dorinței de sex. Iubirea e focul care întreține totul și am ajuns să fim o societate fără prea mult foc. În schimb iese tot mai mult fum. Romantic love e ceea ce ne-a fost răpit de către lumea tot mai tehnocrată și mai îngrădită de legi. Tânăra generație nici nu mai pare să-i simtă nevoia. Capitalismul e bazat pe logică și rațional. Iubirea romantică (nu sexul și libidoul) e, prin definiție, ilogică și irațională. Și, poate de aici, apare o parte din conflict. Comunismul care devenise la un moment dat complet irațional și ilogic s-ar fi putut să fi fost un teren mai propice pentru iubirea romantică, din care, logic si rațional, se hrănesc și libidoul și sexul. Engels apoi Marx în Manifestul comunist condamnau tipul de familie burgheză în care căsnicia se baza pe proprietate și material. După ei, doar în comunism se creau condițiile propice pentru îmbunătățirea relațiilor între sexe și pentru reabilitarea iubirii romantice. Odată cu abolirea proprietății private și a tot ce era legat de capitalism, oamenii se vor iubi liber și descătușat. Să te prăpădești de râs nu alta (și de plâns), mai ales pentru noi, cei care am trecut prin purgatoriul comunismului. Dar ceva neașteptat tot au declanșat utopiile acestor gânditori. Poate o formă de goliciune atât de mare, încât a trecut din abandon într-o disperare atât de adâncă, încât oamenii, nemaiavând nimic altceva, au ajuns sa se arunce disperați unii în brațele altora, ajungând ușor de la simpla bucurie la promiscuitate.
I have so much love to give! Iubirea romantică – iată o ”comoditate” aproape dispărută care nu pare să mai intereseze prea mulți oameni. Expresia ”I Love you”, folosită peste măsură, prin milioanele de e-mailuri și mesaje care zboară prin eter, s-a devalorizat mult mai tare ca dolarul și poate că va fi înlocuită, ca și acesta, cu o valoare internațional recunoscută care ne va măsura cu precizie iubirea rămasă. Ca acel cap de omuleț perfect rotund, ca o bilă, care ne zâmbește de pe ecranele laptopurilor.
(sursa foto: unica.ro)
