Adrian Sângeorzan 
Am asistat o naştere cum nu mai văzusem niciodată. O femeie africană venise să nască în spital primul său copil. Nimic deosebit decât că era una din acele femei circumcise la pubertate. Văzusem deja câteva paciente în situaţia asta, însă niciuna născând. Din câte ştiu aceasta se practică doar în unele ţări din Africa. Citisem un articol despre circumcizia la femei şi îmi completasem cunoştinţele discutând cu unii din doctorii cu care lucrasem. Unul dintre ei era originar din Burma şi lucrase în Africa de Sud într-un spital care deservea tribul Zulu. Celălalt era un rus care practicase în Moscova. Acolo asistase la naştere femei africane circumcise venite la studii din ţările ajutate de sovietici în acea vreme. Circumcizia la femei are cu totul alte raţiuni şi consecinţe decât la bărbaţi. Nici vorbă să fie descrise în vreun tratat de medicină şi, din păcate, nici complicaţiile ei. Se face fetiţelor la 13 ani cu consimţământul şi încurajarea deplină a mamelor, şi ele circumcise.
Din punct de vedere tehnic, labiile vulvare în partea superioară sunt tăiate şi extirpate cu clitoris cu tot. Asta nu se face în vreo sală de operaţie sau clinică, ci afară sub cerul liber, sub vreun copac. Fără anestezie, fără asepsie, fără milă. Rana sângerândă se acoperă apoi cu un fel de noroi deloc steril şi uneori cu frunze bine alese pe nu se ştie ce criterii. Rezultatul trebuie să fie fuzarea pe linia medianei a labiilor mari care vor acoperi apoi intrarea în vagin ca pe o membrană bine păzitoare. Himenul se pare că nu e de ajuns. Rămâne un orificiu mic în partea posterioară, uneori atât de mic, încât cu greu poţi trece un cateter de plastic. Orificiul uretral este complet acoperit ca şi cum urinatul ar fi un moft, iar clitorisul un organ în plus care aduce numai necazuri.
Am încercat odată s-o întreb pe una din paciente care e raţiunea sau semnificaţia acestei mutilări.
– Ca femeia să nu poftească la alt bărbat, mi-a răspuns fără alte explicaţii.
Actul sexual pare oricum aproape imposibil, iar la căsătorie multe au nevoie de ajustări „chirurgicale“. Când am văzut prima dată o femeie circumscrisă, nefiind prevenit, am crezut că e vorba de o malformaţie.
Fusesem chemat la urgenţă de către medicul pediatru pentru un consult ginecologic. Acesta îmi spuse că e vorba de o fată de 14 ani cu o tumoră enormă pelvină, foarte dureroasă. Era din Etiopia. Gemea pe unul din paturile mobile de la urgenţă, îndoită de durere. Era însoţită de mama ei care părea foarte tânără. Amândouă aveau trăsături frumoase, regulate, cu feţe lungi. O combinaţie a rasei negre şi a oamenilor deşertului, caracteristică celor din Etiopia, Somalia sau Sudan. Fata vorbea engleza bine. Avea abdomenul bombat şi foarte dureros. M-am prezentat şi i-am explicat că trebuie s-o examinez genital. Am întrebat-o apoi dacă e activă sexual şi a negat din cap îngrozită. Mama ei ne privea derutată. Asistenta care mă însoţea a încercat să facă tot ce se putea ca s-o relaxeze pe fată. Deşi nu avea febră, auzeam cum îi clănţăneau dinţii în gură.
Când am încercat s-o examinez, am rămas la fel de perplex ca un student în prima lui gardă. Nimic din ce mă aşteptam să găsesc anatomic nu era acolo. Doar o membrană bombată ca un balon. M-am recules şi am întrebat-o când a urinat ultima dată.
– Cred că alaltăieri, mi-a răspuns continuând să tremure.
Cu mama ei nu puteam comunica pentru că nu vorbea englezeşte.
– Cu un an în urmă mi-au făcut ceva acolo, în Africa, a continuat ea speriată.
Atunci am înţeles totul. Orificiul prea mic care i se lăsase se obstruase din cauza unei iritaţii şi nu mai putuse urina.
– Trebuie să facem o incizie acolo ca să drenăm urina, am încercat eu să-i explic. Totul va trece ca prin minune, i-am mai spus ca s-o liniştesc.
Tumora abdominală nu era altceva decât vezica ei urinară gata să pleznească. Rinichii aproape se blocaseră. Mama ei mă privea îngrijorată. Impresia mea era că o speria mai mult perspectiva inciziei care ar fi putut strica ceva din configuraţia anatomică care i se crease artificial. Altfel, o procedură simplă pe care puteam s-o fac chiar acolo cu anestezie locală. Cineva mai trebuia să semneze nenorocitul de consimţământ, în afara minorei. Iată şi un translator apărut imediat, dar mama ei refuza să semneze. Trebuia să-şi consulte soţul, musulman şi el, care lucra în tura de noapte într-un depozit din Brooklyn. Fata tremura pe masă transpirată toată. Mă înfurii, dar încerc să mă stăpânesc. Chem apoi şeful de secţie, lucrătorul social şi tot ce am prins la ora aceea în spital. Între timp, consemnez în scris situaţia, fata semnează cu amândouă mâinile, fac anestezie locală, apoi o incizie şi trei litri de urină se revarsă afară spre uşurarea tuturor.
De data asta, aveam în spital o femeie circumcisă gata să nască. Soţul ei o însoţea şi se uita, între contracţii, la televizorul din salon. Când începeau durerile ea scotea nişte sunete ascuţite, neobişnuite, pe care nu le mai auzisem la nimeni. La un moment dat, soţul m-a abordat întrebând dacă aş putea să refac la loc anomalia după naşterea copilului.
– Nici gând, i-am răspuns categoric.
Naşterea a decurs fără probleme. Doar o incizie în plus care a readus natura aproape de forma ei iniţială.
