A visa

Odilia Roșianu: „A fost nevoie de ochiul unui scriitor care a trăit în tirania est-europeană ca să dezvăluie adevărata absurditate a visului american”, a spus Bruce Benderson despre Cuvintele lui Carmen Firan. De-atunci au mai trecut câțiva ani pe care i-ai trăit în interiorul acestui vis.

Ce este, de fapt, visul american? Cât este utopie, cât reprezintă autosugestie și, totuși, cât adevăr și reușită sunt în spatele lui?

Carmen Firan: Visul american? Un basm care nu mai poate adormi niciun copil. Un clișeu, dar și un slogan politic: restaurarea visului american. Face parte din limba de lemn a demagogiei opoziției, oricare ar fi ea. Visul american confiscat, denaturat, ucis… Au și americanii patetismul lor. Fiecare candidat la președinție promite să ia țara înapoi și să restituie poporului visul american. Acela de a fi bogat și fericit. Cuvinte care au un înțeles personal, o materialitate individuală. Unii s-ar considera feriți dacă ar fi bogați, la alții fericirea se traduce în alte nevoi și aspirații. Noul val de refugiați nu visează decât să supraviețuiască, să se afle în siguranță departe de războaie și tragedii.

În ce constă de fapt visul american? Nu vreau să spulber iluziile nimănui, dar visul american nu are nimic inefabil sau magic. E mai degrabă simplist. O casă și-o mașină. Mai precis, în ordine inversă. Ba chiar o mașină de șase sau opt cilindri, că de-aia trăim într-o țară bogată și puternică!

Pentru unii, visul bate mai sus: a da lovitura! Îmbogățirea peste noapte. E drept că nu din corupție, ci dintr-un noroc, fie că el vine dintr-o afacere sau câștigând la loterie.

Aud tot mai des în jur lamentația că visul american s-a cam subțiat. Dacă ai fi venit în țara asta prin anii 80, mi se spune, atunci era timpul oportunităților și prosperității! Acum imperiul e în destrămare!

Între timp America a trecut prin războaie care i-au secătuit visteria, prin criza băncilor și cea imobiliară, slăbirea economiei și transferul manufacturilor și serviciilor în Asia, prin tensiuni politice și înăuntrul țării, și în afară. Autoritatea celei mai puternice democrații pare să se clatine și ea. Deși realitatea nu e chiar atât de sumbră, visul american e tot mai firav și mulți intelectuali se feresc de acest clișeu de limbaj. Unii văd în el o mentalitate vanitoasă a excepționalismului (doar în America poți să-ți vezi visul împlinit…?!), alții o absurditate.

Cărțile mele publicate de când am emigrat la New York au ca eroi oameni simpli care caută să-și reprezinte noțiunea simplă de fericire. Oameni obișnuiți, prinși în capcana istoriei, în țara natală sau în cea de adopție, continuând să spere într-un miracol, în timp ce își văd de existență mai departe. Spune-mi ce visezi, ca să-ți spun cine ești, glumește unul dintre eroii mei, un român emigrat în America. Doar că el visează peste ani, peste mări și țări, livada bunicilor, gustul merelor de acasă, mirosul de tei în parcul unde a sărutat prima oară o fată. Și în toate visele vorbește românește.

Adevărul e că, emigrând, toate se iau după noi, și iluziile și limitele, și superstițiile și spaimele. Nu noi trebuie să ne adaptăm, ci visul american ar trebui să se adapteze la noi.

Într-o lume atât de tulburată, într-un timp atât de intens în amenințări și contradicții, aici sau oriunde, să visăm cu toții la normalitate și liniște. La miracolul mic al fiecărei zile.

(fragmentul precedent al interviului poate fi citit aici)

Imagine de pe lumealaurei.ro