Aurelia Marin 
Când Şeful Tuturor Gărilor reveni, se aşeză de partea mea, ceea ce ar fi trebuit să facă de la bun început deoarece când pusese la cale, ba îşi asumase şi riscul întâlnirii cu personaje trimise pe altă lume, riscase enorm. Poate asta a vrut „maniacul, blândul, răbdătorul” însoţitor al vagonului de dormit, să capete în jocul de Cărţi aceeaşi putere ca mine şi, trebuia să recunosc, reuşise. Jos pălăria! Cu excepţia unui fleac, acel Delete. Entf cum era pe laptopul meu de la Entfernung, care în germană însemna Depărtare, Înlăturare, la care el nu putea să ajungă niciodată…
– Aveţi dreptate, Delete sau Entf cum vreţi să-i ziceţi, e ultima dumneavoastră şansă să scăpaţi de noi toţi, însă priviţi la canapeaua de pe partea opusă, n-ar fi păcat…? se insinuă George Nechita ca o linguriţă de miere în gâtlejul meu uscat de şampanie şi întrebări de felul „Doamne, oare unde mă aflu”?
Într-adevăr, după acea noapte plină de nelinişte, cu nervii făcuţi praf de aşteptare şi curiozitate, în care fiecare ne bănuisem unul pe altul, iar mare parte din exasperantele mele îndoieli se curmaseră, ceea ce vedeam în faţa ochilor – dacă nu cumva era o scenă bine regizată – părea de domeniul visului. Arhitectul Sebastian Cosma şi Pia Carp, personaje din care iubirea făcuse două ruine, se ţineau de mână privindu-se în ochi, ca şi cum erau singurii pasageri ai acestui vehicul plutitor, hoinărind printre stele şi astre în muzica universului.
Şi atunci, cu râsul gâlgâind laolaltă cu şampania ultimului pahar, mi-am adus aminte de o întâmplare reală, pe care mi-a relatat-o prietenul IALEL, germanist şi poet cu har şi spumoasă ironie.
Nu prea se ştie anul în care teatrul din Hamburg a prezentat un spectacol „Faust”, partea întâi, special pentru muncitorii din port. Cei mai mulţi din ei nu auziseră de Goethe, dar au urmărit cu mult interes „piesa”. După tragicul sfârşit al poveştii de dragoste Faust/Heinrich-Margarete, când o voce din cer pretinde că Margarete „este salvată”, s-a produs rumoare şi chiar scandal în sală. Muncitorii urlau: „Cum adică, salvată? S-o ia de nevastă!”. Scaune aruncate, înjurături.
Pentru potolirea mulţimii, cei doi actori, Heinrich şi Margarete au revenit pe scenă. Faust/Heinrich: ”Gretchen, vrei să fii soţia mea?” Margarete: „Da, Heinrich!” Îmbrăţişare tandră. Aplauze şi urale în sală, toată lumea fericită. Mai puţin, probabil, Goethe, dacă ar mai fi trăit.
A doua zi dimineaţă, la ora 7 şi 30, rapidul pe ruta Braşov-Ploieşti-Bucureşti intra în Gara Centrală. Îmbrăcată în blugi şi cardigan tricotat, şapcă denim cu cozoroc, pantofi sport, coboram treptele vagonului de dormit. În mâna dreaptă ţineam geanta de voiaj, credincioasă şi familiară, în stânga un bostan pântecos de culoarea brumei căzută pe ogorul de pe care nu se tăiaseră cocenii de porumb.
După doi-trei paşi, am resimţit acea metamorfoză pe care o mai întâlnisem undeva, cândva… Zonele de umbră se înmulţiseră, caldarâmul gării trepida sub manevra trenurilor care veneau şi plecau, simţământul de cădere în sus, echilibristică a propriilor oase, confuzie. Palidă şi obosită mă lăsam împovărată de o resemnată melancolie, un soi de întoarcere dureroasă în cotidianul banal şi zgomotos… starea aceea specială pe care o cunoştea atât de bine George Nechita şi care dura o zi, două, uneori o săptămână, când aveam să umblu aşa deraiată, deraiată rău… În clipa aceea l-am văzut pe Marin, dragul de Marin care ţinea în mână, la fel de stângaci ca totdeauna, un buchet de tufănele smerite în verde întunecat.
– Dar tu de unde ai ştiut că vin cu acest tren? am întrebat precaută, îmbrăţişându-l.
– M-a sunat S, mi-a zis că ai fost la Ef ba pentru o întâlnire cu cititorii… ba că ai luat parte la un joc de cărţi sau o partidă de şah… n-am prea înţeles, parcă vorbea în dodii. Şi că să te aştept neapărat în gară, ca şi cum eu n-aş fi ştiut unde să te aştept! Văd că ai adus şi un dovleac, pare soi bun!
„Dragul de tine, mi-am spus în gând, eşti mereu aproape, fără să mă baţi la cap cu întrebări la care nu ştiu să răspund. Nici măcar mie însămi.”
Mulţumesc tinerelor doamne M.M.C şi M.G. pentru happy-end-ul Lilith – Sebastian Cosma – Pia Carp.
(sursa foto: garapentrunoi.wordpress.com)
