Literatura de aziLiteratura de azi
13.03.2016

Total nedietetic

Cartofi carbonara

Ingrediente

  • 1kg cartofi
  • 150g carne de curcan
  • 1 ceapă mică
  • 300 ml smântână pentru gătit
  • 100 g de parmezan
  • 1 ou
  • sare și piper
  • pătrunjel tocat (opțional, pentru decorat)
  • 2-3 felii de bacon
  • unt

Preparare

Se încălzește cuptorul la 200 grade Celsius. Se unge o tavă cu unt.

Se pun cartofii la fiert în apă fierbinte cu sare, după preferință:  curățați, tăiați rondele, cubulețe sau chiar întregi. Se lasă 10-15 minute la fiert, în funcție de grosime. ATENȚIE: nu trebuie lăsați să fiarbă până la capăt.

Se amestecă smântâna cu oul, parmezanul și se asezonează cu sare și piper. Ceapa tocată Julien, se pune la prăjit în unt și, după ce devine ușor aurie și sticloasă, se adaugă curcanul tăiat cubulețe. Se lasă la călit puțin, până când începe să se simtă aroma cărnii fripte de curcan. Separat se poate pune la prăjit niște bacon tăiat mărunt.

Se scurg cartofii de apă, și, în cazul în care nu au fost deja tăiați, se taie rondele. Se pun în tavă, se toarnă sosul și se presară deasupra bucățile de curcan ușor fripte. Se amestecă ușor toate ingredientele. Apoi, se presară pătrunjel deasupra și se dă la cuptor până se rumenește ușor – circa 30 de minute. După 15 minute, focul trebuie redus la economic.

Poftă bună!

34611987_m-e1445334413965

Foto de pe petitchef.ro