Nicolae Roșianu 
Falsul folcloric rămâne fals indiferent dacă el este săvârșit „cu bună știință sau nu”. Necunoașterea stenografiei și absența mijloacelor moderne de înregistrat constituie, după cum am spus, cauze obiective ale nerespectării autenticității folclorice. Dar ele nu sunt singurele. O incursiune în istoria culegerii creației orale, atât la noi,l cât și în alte țări, evidențiază și alte mobile care au dus la intervenția în text a culegătorilor.
Deviza lui Anton Pann „de la lume adunate și iarăși la lume date” i-a animat pe mulți iubitori ai creației orale. Pe noi ne interesează însă, înainte de toate, cum au fost „iarăși la lume date” piesele „de la lume adunate”, de ce natură sunt „intervențiile”, ce s-a păstrat nealterat, cu alte cuvinte – care este gradul de autenticitate a pieselor respective.
Ce putem reține, de pildă, ca strict autentic din punct de vedere folcloristic, din creația lui Giovanni Straparola și Giambattista Basile, din cea a lui Charles Perrault sau a lui Jacob Grimm și Wilhelm Grimm, cărora li se pot alătura și alții? Desigur, tematica, motivele, unele tipuri de subiecte, de eroi, dar în niciun caz „veșmântul” basmelor acestora, el fiind în primul rând rodul talentului lor literar. Straparola, în Le Piacevoli notti, „tratează” teme cu rădăcini în creația folclorică; Basile, în Il Pentamerone, ne oferă tipuri de eroi cu largă circulație în folclorul european; Perrault, în Contes de ma mere L’Oye, scris în stil folcloric povești pe teme populare, alegând o formă mai simplă și naivă (1), valorificând, în scopuri moralizatoare, creația orală franceză, preluând totodată și subiecte din folclorul altor popoare.
Este greu de relevat influența exercitată asupra lui Straparola sau Basile de forma reală a basmelor populare pe care ei le-au prelucrat. Nedispunând de basme italiene din secolul XVII înregistrate în forma lor originală (autentică), această influență rămâne incertă. În privința stilului lui Perrault, colecțiile de basme franceze ne oferă posibilitatea unei comparații, din care rezultă că Perrault este mult mai aproape de popor decât predecesorii lui italieni. În ambele cazuri însă nu se poate vorbi de basme populare, ci mai degrabă de basme de origine populară. (va urma)
(fragment din „Folclor și folcloristică”, Editura Universității din București)
