Nicolae Roșianu 
Capodoperele spiritualității românești aparțin folclorului.
Mircea Eliade
Un îndemn, devenit prin anii șaptezeci tot mai insistent, chiar obsedant, ne cerea să mergem la izvor, nu la ulcior. Indiferent din partea cui venea, îndemnul era într-adevăr nobil, dar nicidecum original. Îl rostise Leonardo da Vinci. Eminescu însă ne e mai aproape: să mergem la „izvorul curat ca lamura și mai prețios ca aurul al poeziei noastre populare”, nu la „izvorul de apă de zahăr și portocale (1); iar Alecsandri descoperea în creația noastră orală „comori neprețuite de simțiri duioase, de idei înalte […], de datini strămoșești și mai cu seamă de frumuseți poetice pline de originalitate și fără seamăn în literaturile străine”, o adevărată „avere națională, demnă de a fi scoasă la lumină ca un titlu de glorie pentru națiunea română” (2).
Dispunem astăzi de această adevărată „avere națională” grație înaintașilor care au scos-o la lumină. Nu ne rămâne decât s-o înțelegem în toată complexitatea ei, s-o facem cunoscută și s-o apărăm, mai ales s-o apărăm, pentru că nicicând nu au fost mai actuale afirmațiile lui Arghezi, care considera așa-zisa stilizare o „gravă ofensă la tradiția adevărată”. Și nu numai folclorul literar intră în discuție, ci creația populară în general: „De la un timp încoace, care se prea lungește, atât în folclorul autentic, în muzică, în literatură, cât și cu deosebire în jocurile noastre rămase din tradiție, pasionează preocuparea de a le izmeni. Această tendință trebuie să dispară și nu orice prim-venit nu știu de unde și cum, stabilit autor să-și poată permite să degradeze în numele creației geniul moștenit. Dovadă evidentă majoritatea obiectelor de așa-zis artizanat și dansurile falsificate”. Și mai departe: „Nivelul de civilizație atins de maximum nu trebuie să desființeze acuratețea pură care vine la noi numai din popor. Nu putem despărți niciodată, în tot ce facem și năzuim, geniul neamului nostru de-adevărata lui avuție” (3).
(1) M. Eminescu, Opere complete, vol. I, Literatura populară, 1902, p. IX;
(2) V. Alecsandri, prefață la vol. Balade, partea I, Iași, 1852;
(3) T. Arghezi, Folclor și ne-folclor, în rev. „Argeș”, nr. 2 (9). februarie, 1967, p.11
(Folclor și folcloristică, Editura Universității București, 1996)
