Nicolae Roșianu Ne-am referit până acum la autenticitatea folclorică a textului „clasic” (moștenit de la predecesori, de cele mai multe ori culegători amatori). Prin urmare, rolul nostru se reduce la acela de a evalua, de a discerne, de a prelua valorile cu adevărat autentice, pentru a evita eventualele erori în aprecierea moștenirii folclorice. Putem însă merge mai departe, ajungând la creația contemporană.
Se vorbește tot mai frecvent de „folclor nou”. De regulă, avem de-a face cu creații individuale, iar fenomenul este foarte răspândit, noile producții (în ciuda unor trăsături folclorice) apropiindu-se din ce în ce mai mult de literatura cultă (avem în vedere, înainte de toate, aspectele formale: sunt, de obicei, creații individuale, circulă numai pe cale orală, nu au variante etc.). În această situația însă nu se mai poate vorbi de folclor în accepțiunea tradițională a termenului. Se pierde din vedere că un produs nou poate fi considerat folclor numai atunci când este acceptat și preluat de o întreagă colectivitate, când devine el însuși tradiție, iar în acest caz atributul „nou” este de prisos (lăsăm la o parte valoarea submediocră a unora dintre aceste producții). De multe ori avem de-a face cu producții semifolclorice sau psudeofolclorice, iar când falsul se instalează, transformându-se în nonvaloare, atunci fenomenului respectiv trebuie să i se dea adevăratul său nume: poluarea folclorului.
(fragment din „Folclor și folcloristică”, Editura Universității din București)
