Nu trebuie căutate „surse” în afară

Orientările moderne din folcloristică aduc un plus de certitudine în cunoașterea procesului creației orale, deci implicit la dezlegarea unor enigme privind universalitatea diverselor fapte de folclor. Se încearcă astfel descoperirea unor legități ce guvernează procesul de gândire a popoarelor, se caută identificarea sistemelor logice ale gândirii, generatoare a modelelor (șabloanelor) gândirii, care devin semne (simboluri). În acest context, universalitatea unor fapte de folclor poate fi explicată prin caracterul universal al unui sistem semiotic. Prin urmare, într-un anumit sens, se ajunge tot la identitatea naturii umane, cultura în general fiind privită ca un sistem semiotic.

Oricare ar fi însă metodologia de cercetare, în abordarea universalității folclorului, fenomenul trebuie studiat în toată complexitatea determinărilor posibile pentru a se evita exagerările (căutându-se „surse” în afară, acolo unde era necesar să se vadă similitudini tematice sau de altă natură, și în nici un caz influențe, împrumuturi, „migrații” etc.). Și aceasta mai ales din cauza identificării unor asemănări de ordin formal, invocându-se asemănările de ordin tipologic, care nu implică în mod obligatoriu împrumutul.

În toate cazurile, studierea faptelor pur folclorice trebuie îmbinată în mod obligatoriu cu faptele de istorie, care, de foarte multe ori, confirmă sau infirmă eventualitatea unui împrumut.