Nicolae Roșianu 
Variabilitatea este o altă consecință directă a oralității. În ciuda conservatorismului creației folclorice, cu toată autoritatea, uneori „tiranică”, a tradiției, în absența unui text scris, inovația își croiește calea, variantele fiind, în ultimă instanță, rezolvări diverse ale contradicției tradiție-inovație, constituind formele de existență a operei folclorice. Un subiect de basm, de exemplu, circulă paralel în zeci și chiar sute de variante. De multe ori, un basm tradițional în repertoriul unui nou povestitor constituie și o nouă variantă; alteori, chiar reluarea unui subiect de către același povestitor, la un interval de timp mai mare sau mai mic, poate da naștere la o nouă variantă.
În general, variantele apar în urma unor modificări conștiente, natura schimbărilor depinzând de gustul purtătorului de folclor, de imaginația și talentul acestuia, de auditor etc. Variantele reliefează „deosebiri de stil ale diferiților creatori. Ele ne relevă implicit diferențele stilistice regionale și stilurile diferitelor epoci”(1). Uneori însă, variantele se datorează și capriciilor memoriei; cazurile de amnezie, scris G. Călinescu, sunt foarte frecvente în folclor: interpretul popular uită anumite momente pe care le înlocuiește cu altele sau pur și simplu face legătura cu momentele următoare fără să mai pună nimic în locul celor omise; în sfârșit, sunt cazuri de basm, de pildă, când povestitorul eludează unele momente, atingând câteodată nonsensul” (2).
Variantele mai apar și ca rezultat al contaminării, prin combinarea unor motive, episoade, subiecte care aparțin mai multor piese folclorice. Bineînțeles că nici contaminarea nu este întotdeauna rodul unei activități creatoare conștiente, hazardul intervenind și aici. Iată de ce o nouă variantă nu constituie în mod obligatoriu și o variantă superioară din punct de vedere artistic. Prin urmare, varianta nu este întotdeauna o consecință a șlefuirii, a perfecționării, fenomenul invers fiind destul de frecvent. Dar nu trebuie nicidecum exagerat rolul hazardului, al improvizației sau al contaminării în apariția variantelor, întrucât ele pot fi și „transformări dictate de o nouă conștiință artistică sau de o nouă percepție a realității sociale, a realității în natură, a realității umane”; de multe ori ele „nu mai sunt simple variante, ci creații noi pe teme vechi” (3).
(1) Pop, P. Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, București, 1976, p.69
(2) Călinescu, op. cit., p. 386
(3) C. Chițimia, op. cit., p.33
(fragment din „Folclor și folcloristică”, Editura Universității București, 1996)
