Nicolae Roșianu 
Maxima populară ne oferă, după părerea noastră, un material deosebit de interesant privind problema universalității folclorului. Chiar de la primele culegeri s-a putut observa uimitoarea asemănare a maximelor la cele mai diferite popoare, ele alcătuind un adevărat fond aforistic universal. Pentru explicarea fenomenului au fost lansate numeroase teorii, dintre care teoria împrumutului pare a fi avut și continuă să aibă cei mai mulți adepți. Teoria a fost lansată de comparatiști care au pornit de la asemănarea diferitelor elemente (motive, subiecte, eroi etc.)din proza populară orală (în primul rând din basm). În ceea ce privește comunitatea unor paremii, s-a subliniat (exagerându-se, desigur) rolul împrumutului pe calea textelor scrise.
Împrumutul nu poate fi exclus în nici un caz, dimpotrivă: circulația pe cale orală sau scrisă a producțiilor folclorice s-a dovedit a fi o sursă demnă de luate în considerare atunci când urmărim identificarea cauzelor apariției locurilor comune în folclorul a două sau mai multe popoare. Dar nu e singura, iar atunci când pare a fi singura, fenomenul trabuie studiat cu atenție și cu foarte multă prudență, întrucât comunitatea – nu ne referim numai la comunitatea de formă, ci și la cea de sens – nu înseamnă implicit împrumut. Se cere atenție și prudență pentru că, dacă în cazul elementelor comune din basm, de pildă, teoriile emise (mitologică, antropologică etc.) aveau în vedere un gen folcloric distinct, de sine stătător și, într-un fel, destul de omogen, în cazul maximelor lucrurile se complică. (va urma)
