Nicolae Roșianu 
Relația valoare-autenticitate folclorică trebuie abordată altfel decât în literatura cultă. Nu tot ce e autentic, de pildă, din punct de vedere strict folcloristic, este și valoros sub aspect artistic. După cum e valabil și fenomenul invers. Stabilirea relației valoare-autenticitate trebuie să pornească în mod obligatoriu de la specificul creației orale. Despre acest specific s-a scris destul de mult, insistându-se asupra a trei trăsături fundamentale: oralitate, caracter colectiv, caracter anonim; în realitate, determinantă este oralitatea, care are drept consecință directă caracterul colectiv și anonim al creației folclorice. Există o întreagă teorie în acest sens – teoria oralității. (1)
Opera folclorică autentică se creează oral, se conservă oral și se transmite (se interpretează) oral. De aici, o serie întreagă de particularități care o deosebesc net de opera scrisă, ea supunându-se altor norme.
(fragment din „Folclor și folcloristică”, Editura Universității din București, 1996)
(1) Vezi A. Fochi, Estetica oralității, București, 1980, unde această teorie este tratată pe larg, insistându-se în mod deosebit asupra implicațiilor oralității în procesul complex al relațiilor folclorice (vezi și N. Roșianu, Stereotipie și originalitate în folclor, în vol. Eseuri despre folclor, p. 27-52)
(sursa foto: aptparenting.com/importance-of-storytelling)
