Nicolae Roșianu 
Ne-am referit până acum la basmul propriu-zis, deci la basmul fantastic, căruia am încercat să-i surprindem trăsăturile specifice; observațiile însă sunt valabile, într-o măsură considerabilă, și pentru alte tipuri de basm. Basmul cu animale, de pildă, relatează întâmplări în care acționează aproape în exclusivitate animalele; uneori apare și omul care intră în relații cu ele. Prin conținutul lor didactico-moralizator (funcție datorată și alegoriei), basmele cu animale pot fi considerate adevărate fabule populare, ele constituind o modalitate de a surprinde caractere umane, relații interumane etc.
Întâmplările povestite în aceste scurte narațiuni sunt atât de asemănătoare cu cele din viața oamenilor, iar animalele acționează atât de asemănător cu aceștia, încât aluziile la situațiile reale sunt mai mult decât evidente. Prin urmare, animalele sunt folosite ca pretexte literare, acest tip de basm, ca și fabula, fiind o armă împotriva defectelor umane. Iată de ce considerăm mai adecvată denumirea de basm cu animale, decât cea de basm despre animale.
Desigur că alegoria nu apare de la început, ci în urma unui proces îndelungat: animalului i se ia aureola de totem în urma intensificării procesului de cunoaștere a lumii înconjurătoare (vânătoarea, domesticirea etc.), povestirile despre animale părăsesc ritualul, încetează să mai fie interpretate mitologic, sub masca animalului încep să se întrevadă tot mai frecvent trăsături și chipuri umane; ne aflăm acum la începutul procesului de apariție și cristalizare a basmului cu animale ca gen folcloric. Bineînțeles că nu trebuie exagerat rolul alegoriei; nu trebuie să căutăm cu orice preț alegoria. Pentru că anumite basme cu animale nici nu prezintă această caracteristică: unele basme de acest tip, de pildă, se referă la diferite particularități ale animalelor pe care le explică umoristic (de ce câinele nu se înțelege cu pisica, de ce n-are ursul coadă etc.)
Comparativ cu celelalte tipuri de basme, basmul cu animale ocupă în folclorul românesc un loc mai puțin important. Din cele 694 tipuri consemnate în cataloagele internaționale sunt cunoscute 249, dar numai 68 prezintă similitudini (identități) cu tipurile stabilite de Aarne-Thompson. Fenomenul este similar în folclorul rus, unde numai a zecea parte din totalul basmelor este reprezentată de basmul cu animale. La alte popoare, din contra, ponderea o are basmul cu animale (în Australia, Oceania, America de Nord etc.), celelalte tipuri de basm trecând pe plan secundar (1).
(1) Din Catalogul internațional de subiecte am reținut pentru exemplificare – ca și în cazul basmului fantastic – trei tipuri de subiecte dintre cele răspândite în folclorul universal, numerele 1, 60 și 61:
Nr. 1. Vulpea fură peștele țăranului. Vulpea se preface moartă în mijlocul drumului. Țăranul o aruncă în car peste pește. Vulpea aruncă din car tot peștele (uneori, subiectul continuă cu episodul „de ce n-are ursul coadă”).
Nr. 60. Vulpea și cocorul (barza). Vulpea îl invită pe cocor la masă. Îi servește mâncăruri alese pe o farfurie întinsă. Cocorul nu poate mânca. Vulpea se înfruptă cu lăcomie. Apoi, vulpea în vizită la cocor. Este servită cu mâncăruri tot atât de alese, dar într-un urcior. Vulpea nu poate mânca. Astfel, cocorul/barza se răzbună.
Nr. 61. Vulpea duhovnic. Cocoșul este acuzat de către vulpe de poligamie. E sfătuit să coboare din pom pentru spovedanie, spre a i se ierta păcatele. Cocoșul scapă invitând vulpea la un mare ospăț, promițându-i găini nenumărate (câinii o pun pe fugă – cocoșul este salvat).
(fragment din „Folclor și folcloristică”, Editura Universității din București)
