Nicolae Roșianu Demersurile în direcția sistematizării faptelor de folclor continuă, mai ales în ultima vreme, iar rezultatele merită să fie consemnate. Înainte de a le consemna și a le discuta însă, prezentăm schematic tabloul genurilor creației populare orale, tablou devenit clasic și acceptat prin tradiție, a cărui valabilitate fiind, de regulă, universală (cu excepția unor categorii specifice, dar care își au corespondente directe în folclorul național).
Iată cum se prezintă acest tablou:
I. Creația rituală: creația ce însoțește obiceiurile calendaristice; creația legată de momentele esențiale din viața individului (naștere, căsătorie, moarte); descântecul.
II. Creația nerituală: creația aforistică (maxima populară); creația enigmatică (ghicitori); creația epică (basm, epos, legendă, cântec istoric, baladă); creația lirică (cântecul liric propriu-zis, strigătura); creația dramatică (teatru popular pentru actori sau pentru păpuși).
Această clasificare schematică, întâlnită în toate cursurile și manualele tradiționale, astăzi nu poate să ne mai satisfacă. O acceptăm doar ca punct de plecare, întrucât criteriul apartenenței sau nonapartenenței la ritual are valabilitate relativă. (va urma)
(din „Folclor și folcloristică”, Editura Universității București)
