Daniela ApostolNu știu alții cum sunt, dar eu sunt dependentă de emoții. Emoții care să mă epuizeze, care să mă stoarcă de ultimul strop de vlagă.
Documentarul are puterea asta, te poate devasta emoțional. Un astfel de documentar am să propun de această dată. Filmul este realizat de John Krish în 1963 și practic te forțează să-l privești prin ochii unui copil. Fiindcă lui îi lipsesc prejudecățile, fiindcă nu are așteptări, nu judecă, pentru că se bucură de lucruri simple, se bucură de tot ce-l înconjoară cu inocență, iar astea-s condițiile necesare pentru a putea savura esența unui documentar.
L-am văzut pentru a 4-a oară și implicarea mea a fost aceeași. M-am uitat cu același interes, am trăit cu acelaşi optimism, aceeaşi dragoste, bucurie, admirație, surpriză, seninătate, supunere, chiar mâhnire şi meditație pentru fiecare minunăție de cadru. M-am împrietenit cu fiecare personaj și m-am bucurat, deşi clişeic, de şansa de a îi însoți în călătorie.
Foto de pe blog.razvan-voiculescu.ro
