Carmen Firan 
Am părăsit tot
şi am fugit la capătul lumii
mai mult să-i facem pe plac
ghicitoarei în palmă
silabisea destinul
destinul pentru începători ca noi
care nu am mers niciodată
sub colţul lunii crestate de cuţit
ori în nopţile subţiate
de urletul cucuvelei
ori prin arşiţă şi deşert
cu hainele sfâşiate
bolborosind blesteme şi mituri
am luat-o spre vest ca toţi fugarii
şi cum pentru slăbiciune
trufie şi limbă
nu existau ascunzători pe măsură
am cotit-o spre nord unde credeam
că lumea o ia de la cap nou născută
când vântul cald înşelător
de primăvară
ne-a aruncat în centrul pământului
cu un colac de salvare ros
doar cât să ne ţină pe jumătate
afară
acolo clocoteau sărbătorile
şi ziua era mai lungă decât veacul
şi singurătatea se înfăşura
în voaluri viu colorate
ni se topeau iluziile
ca îngheţata de fragi
scursă pe asfaltul încins
ni se amestecau amintirile
în nasturii cămăşii
unei copilării străine
de aici nu mai aveam unde fugi
cu pieptul gol
ca după fiecare vis împlinit
şi somnul
ca o moarte în miniatură.
