Carmen Firan 
În fiecare zi oceanul
aduce la mal altceva
ţeste mâncate de corali
alge înnodate în ruinele
vreunei nave blestemate
râvnite şi abandonate
scoici albe şuierându-şi tristeţea
şi lemne înnegrite de somn
meduze cu pielea umflată
de propria otravă
trupul meu tânăr închis
într-o sticlă cu gâtul crăpat
şi trimis să-şi caute norocul
în larg
în alte zile oceanul
nu mai aduce nimic
vapoarele cu burta plină plutesc
pe linia orizontului mărunțit
ca şi cum în măruntaiele apelor
s-ar pregăti ceva
ca şi cum s-ar lăsa noaptea
înainte ca ziua să se sfârșească.
