Carmen Firan 
A venit pe scară
casei mele îi fugise pragul
inima ieşise afară
nu mi-e frică, i-am spus
uite, sângele meu creşte ca un copac
sparge tavanul, ţâşneşte în sus
eu stăpânesc cuvântul
uite, sunt stăpânită
de spus
şi pentru că tot eşti aici
priveşte acum în oraş
intră un munte
nu simţi cum piatra lui
ne striveşte?
nu simt nimic, mi-a răspuns
şi cu palmele mele
mi-a smuls capul
şi a aruncat în multe cu el
aşa, acum e bine
putem să ne privim în ochi,
uită de toate cuvintele
și spune-mi ceva despre tine.
